Proiectul ministrului liberal al Economiei, Varujan Vosganian, vizând așa-zisa restructurare sau reorganizare a unor companii de stat, ce-ar fi presupus concedieri colective până în 2018, a bulversat zeci de mii de angajaţi. După ce în campania electorală, USL a promis vremuri mai bune pentru mineri şi energeticieni, zilele trecute, demnitarul liberal i-a băgat în sperieţi pe toţi anunţând concedieri în masă. Imediat, Guvernul României a luat atitudine, dezavuând proiectul Ministerului Economiei şi cerând retragerea acestuia de pe pagina de internet a instituţiei.
Toată starea de temere în rândul angajaţilor din minerit şi energie a pornit de la un proiect de ordonanţă de urgenţă ce prevedea că 16 societăţi din domeniul energetic vor aplica programe de restructurare-reorganizare ce vor presupune concedieri colective până în 2018, salariaţii disponibilizaţi urmând să beneficieze de măsuri de protecţie socială. Acest proiect a şi fost publicat, miercuri, pe site-ul Ministerului Economiei, ministrul Vosganian declarând că Executivul nu are în vedere demararea unui proces de disponibilizări, ci va prelungi o formă de protecţie socială prevăzută de o ordonanţă de urgenţă adoptată în 2006 şi care a expirat în 2012. Proiect de protecție socială
Mai exact, şeful Ministerului Economiei susţinea că „OUG de care vorbim este de fapt o prelungire a unor termene care s-au dat prin OUG 116/2006 şi care a fost actualizată în mai multe rânduri, inclusiv prin OUG 85 din 30 iunie 2009. În mare, textul ordonanţei este acelaşi, şi anume are în vedere că eforturile de restructurare, în situaţia în care vor duce la concedieri colective, salariaţii respectivi să beneficieze de o formulă de protecţie, care să aibă în vedere fie plăţi compensatorii, fie indemnizaţie de şomaj”. Ponta respinge concedierile
Pe fondul scandalului creat şi a tensiunilor sociale rezultate în urm