Pericol de explozie în Timiş, după ce un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat pe o şosea.
Potrivit primelor informaţii, şoferul a pierdut controlul autocamionului într-o curbă şi s-a răsturnat, accidentul producându-se pe DN 59, în zona localităţii Birda din Timş. Traficul rutier în zonă a fost deviat imediat de la aflarea veştii
În TIR se aflau aproximativ 24 de tone de azotat de amoniu. La faţa locului s-au deplasat, preventiv, şi echipaje SMURD. Echipajele de poliţie care au ajuns la faţa locului au stabilit un perimetru de 500 de metri în jurul tirului răsturnat, în care nimeni nu are voie să intre, în afară de pompieri.
Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât rezervorul TIR-ului s-a spart, iar motorina s-a amestecat cu azotatul de amoniu. Echipajele de poliţie au însă situaţia sub control, reuşind să oprească scurgerea de motorină, lucru pentru care au folosit o improvizaţie din lemn, pentru că orice scânteie ar putea duce la o explozie.
Pericol de explozie în Timiş, după ce un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat pe o şosea.
Potrivit primelor informaţii, şoferul a pierdut controlul autocamionului într-o curbă şi s-a răsturnat, accidentul producându-se pe DN 59, în zona localităţii Birda din Timş. Traficul rutier în zonă a fost deviat imediat de la aflarea veştii
În TIR se aflau aproximativ 24 de tone de azotat de amoniu. La faţa locului s-au deplasat, preventiv, şi echipaje SMURD. Echipajele de poliţie care au ajuns la faţa locului au stabilit un perimetru de 500 de metri în jurul tirului răsturnat, în care nimeni nu are voie să intre, în afară de pompieri.
Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât rezervorul TIR-ului s-a spart, iar motorina s-a amestecat cu azotatul de amoniu. Echipajele de poliţie au însă situaţia sub control, reuşind să oprească scurgerea de motorină, lucru pentru care au folosit o