La Viena, unde Avram Iancu cerea împăratului drepturi pentru românii ardeleni, iar Eminescu se împărtășea, așezând gaj geniul său, din izvoarele filosofice ale titanilor gândirii, românii și-au expus zilele trecute ultimul produs de notorietate. Persoana este, în grafica ei caricaturală, de sonerie gălăgioasă, a președintelui Băsescu, refugiat în galeria docilă a unui public de ambasadă, dator musafirului cu un zâmbet îngăduitor. Aici, suspendatul de la București a vorbit (pentru acasă!), într-un stil din care n-a absentat bășcălia și râsul gros, care iese din gât așa cum îl știm, ca un maț umplut cu tocătură, despre multe și, ca de obicei, despre nimic. N-aș acorda importanță fâțâielilor arendașului din Deal, scăpat pe un tăpșan păzit de huiduielile din patria natală, dacă, în voioșia lui nu l-ar fi luat aliat chiar pe Dumnezeu. Ăla de sus, zice Băsescu, vesel ca o găleată în care cineva a răsturnat tărie cu gheață, ține cu mine, mi-a pus palma pe ogorul cheliei și mă alintă. Așa am câștigat de două ori alegerile în Capitală, așa am scăpat, cu asociatul din  cer, de alungarea prin referendumuri.

Să-l iei pe Dumnezeu părtaș la o escrocherie mi se pare nu doar păcătos, ci și mârșav în sensul lumesc. Îmi aduc aminte că la ultimul referendum, acolo unde s-au înființat la urne 8,5 milioane de cetățeni, mult mai mulți decât jumătate din populația votantă reală găsibilă azi pe întinderile mioritice, arendașul a ieșit turtit rău. Adică 88 la sută din voturi au fost împotrivă-i, somându-l să plece acasă. N-a căzut niciun fulger pe crucea Cotrocenilor, n-a plouat cu broaște din senin și nu s-a arătat, mânios, dintre nori, Dumnezeu tatăl, mustrându-ne că nu l-am votat pe Băsescu. S-a petrecut altceva. Coliva preparată pentru demis a fost preschimbată în tort de nuntă de una Aspazia, de mână cu unul Zegrean, fost parlamentar PDL, pus șef peste curtea sau grădina cu micșune