Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regiuni suple, pe structura circumscripţiilor curţilor de apel

Publicat in Crai Nou, joi 28 februarie 2013 ·

Din punct de vedere jurisdicţional, România este deja regionalizată pe 15 circumscripţii ale curţilor de apel, iar această organizare se poate suprapune cu viitoarele regiuni, susţine vicepreşedintele PDL Suceava, Vasile Ilie, lider al grupului democrat-liberal din CJ Suceava.

În opinia sa, regiunile de dezvoltare actuale sunt mult prea mari pentru a fi funcţionale, în condiţiile în care şi infrastructura ţării este slab dezvoltată. Liderul democrat-liberal sucevean a exemplificat cu Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, care cuprinde 6 judeţe, cu o populaţie de 3,6 milioane de locuitori, care este cea mai săracă regiune a ţării şi care, potrivit lui, nu va avea nicio şansă de dezvoltare dacă rămâne în actuala structură. „În cea mai săracă regiune a ţării vor trebui să existe mai mulţi poli de dezvoltare. De aceea, înfiinţarea unor regiuni suple, pe structura circumscripţiilor curţilor de apel de aici va crea 3 poli de dezvoltare, existând şanse mari pentru promovarea de proiecte care să conducă la ieşirea din sărăcie a acestei zone” a spus Ilie.

Vasile Ilie a subliniat că şi în Uniunea Europeană media recomandată pentru o regiune este între unu şi două milioane de locuitori, pentru a se respecta principiul subsidiarităţii. El a mai spus că pe actuala structură a Regiunii de Dezvoltare Nord-Est sunt şanse reduse ca proiecte de anvergură să fie finanţate, întrucât ar presupune fonduri însemnate, ceea ce ar face ca întregul efort de regionalizare în vederea îmbunătăţirii absorbţiei fondurilor europene pentru proiecte de dezvoltare să fie un eşec.

Vicepreşedintele PDL Suceava a arătat că în procesul regionalizării trebuie să se ţină cont şi de istoria respectivelor regiuni ale ţării, menţionând că Suceava a fost regiune sub diferitele regimuri anterioare, iar municipiul Suceava este capitală istorică de regiune şi îndeplineşte cu succes toate criteriil

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 2 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 3 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 5 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 11 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 5 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 7 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

Bătaie în spital, între două familii din Pantelimon - Între bătaia din stradă, în Pantelimon, şi scandalul din spital au trecut 40 de minute/ Care sunt cauzele conflictului

News.ro acum 5 ore
Poliţia Ilfov a identificat, imediat după bătaia în stradă care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Pantelimon, trei persoane implicate în scandal. După 40 de minute, o parte dintre cei implicaţi au luat cu asalt Unitatea de Primiri Urgenţe a Spital

Vremea

București
acum

17°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

14°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/23°
lun.

19°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
mie.

14°/19°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°
mie.

16°/20°