* Prefectura Brăila va cere urgentarea la Bucureşti a procedurilor de intrare în legalitate a "Soroli Cola" în ceea ce priveşte producerea şi comercializarea apei de masă "Cristalul Dunării" * "Ne-am adresat instanţei de judecată şi la prima am câştigat, s-a dovedit că am dreptate", a punctat omul de afaceri Gheorghe Caruz, acţionarul majoritar al "Soroli Cola" * "Dacă Institutul Naţional de Sănătate Publică notifică şi înregistrează la Ministerul Sănătăţii acest produs (apa de masă "Cristalul Dunării" - n.r.), nu mai este nicio problemă", a spus directorul DSP, dr. Gabriel Ciochină
Scandalul dintre Direcţia de Sănătate Publică şi firma "Soroli Cola", legat de producerea şi comercializarea apei de masă "Cristalul Dunării", a ajuns din nou în Comisia Prefecturală de Dialog Social. Ieri, timp de circa o oră, membrii comisiei au ascultat punctele de vedere ale ambelor părţi, au solicitat lămuriri şi, în final, au stabilit că Prefectura va interveni la Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti pentru a urgenta pe cât posibil procedura privind paşii de notificare şi înregistrare a apei de masă "Cristalul Dunării", produsă de "Soroli Cola" în registrul unic al apelor îmbuteliate.
Conducerea DSP Brăila a ţinut să puncteze că firma este în ilegalitate pentru că nu respectă prevederile în vigoare în ceea ce priveşte producerea şi comercializarea apelor îmbuteliate. "Societatea a încălcat de-a lungul timpului mai multe prevederi legale în vigoare: o dată prin nevizarea anuală a autorizaţiei sanitare de funcţionare conform ordinelor Ministerului Sănătăţii nr. 201/1997 şi 331/1999, pierzând astfel drepturile acordate prin aceasta, apoi prin neînregistrarea produsului la Ministerul Sănătăţii şi în Registrul Apelor potabile îmbuteliate/condiţionate, conform Ordinului MS nr. 273/2004 şi, în final, prin nerespectarea procedurii de notificare a apei