Nu credeam că voi ajunge vreodată să aud aberaţii de genul celor lansate de primarul din Miercurea Ciuc, care cere, nici mai mult, nici mai puţin, ca românii să fie obligaţi să vorbească o limbă străină în ţara lor. O nesimţire mai mare venită din partea reprezentantului unei minorităţi nici că se putea. Dacă n-ar fi strigător la cer, m-aş prăpădi de râs. Individul susţine, nici mai mult nici mai puţin că în Miercurea Ciuc „cunoaşterea limbii maghiare nu este discriminatorie, este obligatorie”, susţinând că începând de la prefect, corespondenţii de presă, toată lumea trebuie să-i cunoască limba maternă. De vină că s-a ajuns într-o astfel de situaţie, când un ales local îşi permite să facă declaraţii de natură să stârnească revolta în rândul majorităţii mult prea îngăduitoare, până acum, în opinia mea, nu sunt doar capetele înfierbântate din comunitatea din care face parte personajul în cauză ci şi majoritatea politicienilor care au condus România după Revoluţie şi le-au dat coarne celor care visează la Ardeal. Nu pot să nu mă gândesc că mare dreptate avea Mihai Eminescu când scria „De la Nistru pân’la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate”. Sigur, Ardealul nu mai poate fi pierdut de România, mai ales acum, când facem parte din Uniunea Europeană, dar nervii românilor pot fi puşi la încercare.

Trebuie să recunosc, nu este de loc un lucru rău să vorbeşti o limbă străină în plus, mai ales că este vorba de limba vecinilor tăi de pe stradă sau de pe scara de la bloc, cu care te întâlneşti în fiecare zi. Este grav însă când eşti obligat să înveţi limba vecinilor cu pricina când ei trăiesc în România şi nu au fost în stare sau nu au dorit să înveţe să se exprime în limba română. Pentru că de aceea spunea primarul de la Miercurea Ciuc că românii trebuie să vorbească limba altei naţii, să se facă înţeleşi de minoritarii din