Protecţia Civilă din România a împlinit, ieri, 80 de ani de la înfiinţare. Pompierii vrânceni au organizat o serie de activităţi, manifestările începând cu „Ziua Porţilor Deschise”. Zeci de copii, unii mai mici, alţii mai mari, însoţiţi de cadre didactice, au sosit la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) pentru a vedea cum muncesc pompierii. După intonarea Imnului Naţional şi oficierea slujbei religioase, copiii au văzut maşinile de intervenţie, s-au urcat în ele şi s-au pozat lângă acestea. Ulterior, pompierii le-au atras atenţia cu trei exerciţii. Câinele pompier le-a arătat copiilor cum găseşte o victimă sub dărâmături, iar apoi paramedicii au prezentat cum îi acordă acesteia primul ajutor şi o transportă la spital.
Tot ieri, în curtea ISU s-a produs şi un accident, care din fericire nu a fost real. În urma accidentului simulat, o persoană a rămas prinsă între fiarele unei maşini, iar pompierii de la descarcerare au intervenit pentru a o salva. Ulterior, victima a fost preluată de echipajul SMURD şi dusă la spital.
Pompierii le-au arătat copiilor şi cum intervin atunci când este anunţat un incendiu. Ei au dat foc câtorva scânduri , iar apoi le-au rătat copiilor cum intervin pentru a stinge flăcările. Micii spectatori au fost încântaţi de ceea ce au văzut, răsplătindu-i pe pompieri cu aplauze.
Doi pompieri, avansaţi în grad înainte de termen
După manifestările din curtea ISU, a urmat un simpozion dedicat Zilei Protecţiei Civile. La simpozionul organizat la Casa Armatei a luat parte vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel cel Mare, prefectul Cătălin Kanty Popescu, subprefectul Cristi Misăilă, primarul Focşaniului Decebal Bacinschi, şefi de insituţii, primari şi pompieri. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel cel Mare, a felicitat cadrele ISU pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea şi