"Preşedintele Republicii Moncef Marzouki l-a primit în această dimineaţă (joi) pe judecătorul de instrucţie al Tribunalul de primă instanţă de la Tunis, care l-a audiat în calitate de martor în cazul asasinării lui Chokri Belaid", a anunţat preşedinţia.
Comunicatul nu oferă precizări suplimentare.
Familia lui Chokri Belaid a dat asigurări că Marzouki avea informaţii cu privire la ameninţările care îl păşteau pe opozantul de stânga asasinat la 6 februarie, dar purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Adnene Mancer a dezminţit.
"Fratele meu mi-a trimis SMS-ul: «preşedinţia m-a contactat pentru a-mi spune că sunt ameninţat cu moartea. Preşedintele mi-a propus protecţie, dar am refuzat, pentru că acest lucru ar fi însemnat (...) să-mi controleze»" activităţile, a anunţat pentru AFP Abdelmajid Belaïd, fratele defunctului.
"În opinia mea, preşedintele îi cunoştea pe cei care au decis să-l ucidă pe Chokri", a adăugat el.
Membri ai familiei opozantului au anunţat în această săptămână că nu cred în ipoteza oficială potrivit căreia mişcarea salafistă l-a ucis pe opozant, acuzând partidul islamist Ennahda, aflat la putere, că s-ar afla în spatele asasinatului.
Crima a aruncat Tunisia într-o criză politică fără precedent, obligându-l pe premierul Hamadi Jebali să demisioneze săptămâna trecută. Ţara se află în continuare în aşteptarea unui nou guvern.
"Preşedintele Republicii Moncef Marzouki l-a primit în această dimineaţă (joi) pe judecătorul de instrucţie al Tribunalul de primă instanţă de la Tunis, care l-a audiat în calitate de martor în cazul asasinării lui Chokri Belaid", a anunţat preşedinţia.
Comunicatul nu oferă precizări suplimentare.
Familia lui Chokri Belaid a dat asigurări că Marzouki avea informaţii cu privire la ameninţările care îl păşteau pe opozantul de stânga asasinat la 6 februarie, dar purtătorul de cuvâ