Partidul Forţa Civică Mureş a luat fiinţă şi în judeţul Mureş, numărând până în prezent 1650 de membrii din peste 20 de localităţi. O parte dintre ei, precum şi conducerea au activat în cadrul Partidului Poporului Dan Diaconescu (PPDD).
Partidul s-a înfiinţat în luna decembrie 2012 şi funcţionează în regim de interimat până la alegerile ce sunt preconizate să aibă loc în luna mai. Prim vicepreşedintele filialei Mureş a Partidului Forţa Civică, Traian Bendorfean, a deţinut funcţia de prim vicepreşedinte al Biroul Permament Judeţean PP-DD şi de preşedinte în Biroul Municipal Reghin, în luna decembrie demisionând din ambele funcţii, precum şi din cea de consilier din Consiliul Local Reghin. Acesta a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă, ce a avut loc ieri, că demisia sa a survenit în urma numirii lui Sefer Cristian în funcţia de preşedinte al PPDD Mureş. „A adus cu dânsul la Târgu-Mureş următoarele lucruri: lipsă totală de implicare, decizii foarte greşite în ceea ce opriveşte membrii şi partizani ai Partidului Poporului Dan Diaconescu Mureş, schimbarea unor consilieri care au câştigat pe merit şi pe banii lor, cheltuind în campanie. Atitudinea dânsului negativă s-a dus atât de mult încât după două luni de la numirea dânsului nu mai aveam un birou permanent judeţean, nu puteam face şedinţe, nu puteam lua decizii în ceea ce priveşte alegerile din 9 decembrie”, a declarat Traian Bendorfean.
Peste 1600 de membrii
A fost urmat în noul partid, Forţa Civică Mureş, de preşedinţii organizaţiilor PPDD, la ora actuală formaţiunea politică mureşeană numărând 21 de organizaţii la care sunt membrii 1650 de mureşeni din Reghin, Daneş, Seleuş, Criş, Stejăreni, Răstoliţa, Borzia, Androneasa, Iod, Ruşii Munţi, Morăreni, Maioreşti, Sebed, Brâncoveneşti, Vălenii de Mureş, Săcalu de Pădure, Idicel Sat, Idicel Pădure, Hodac, Toaca, Arşiţa, Dubiştea, Iernut şi Gorne