„Monitorul de Vrancea” îşi propune să aducă în paginile sale, în luna martie, povestea unor femei puternice care, prin activitatea şi profesia lor, influenţează vieţile celor din jur. Astăzi vă spunem povestea de viaţă a medicului veterinar Elena Şerbu, de la Circumscripţia sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor Focşani. Are ca atribuţii „tot ce mişcă în pieţele din Focşani şi în localităţile din jur”. Vorbeşte cu pasiune despre meseria sa, dar regretă că nu are copii. Consideră că „serviciul veterinar nu trebuia privatizat“ şi că în prezent „nu mai respectă nimeni nimic“. Crede că autorităţile trebuie să acorde o atenţie sporită micilor fermieri, iar pasiunea sa o reprezintă... maşinile.

Reporter - Cum v-aţi ales această meserie, de medic veterinar, în cele mai multe cazuri, destinată bărbaţilor?

Elena Şerbu – În momentul în care eu am început această şcoală, Facultatea de Medicină Veterinară din Iaşi, era un număr foarte mic de fete, 7 la număr din 40 de locuri. Deci, am fost în minoritate, dar asta nu m-a împiedicat să îmi fac meseria cu devotament, cu simţ de răspundere şi cu mare plăcere. Provin dintr-o familie de ţărani, ţărani adevăraţi din comuna Beceni, judeţul Buzău. Am crescut cu animale în curte, părinţii mei lucrând la CAP toată viaţa. Am muncit enorm, muncă fizică, muncă brută, atât la CAP cu părinţii mei pentru a-i ajuta, cât şi cu animalele. Eu aşa am învăţat şcoala primară şi gimnazială şi liceul, cu cărţile în geantă şi cu animalele la câmp. Dar nu mi-e ruşine de ceea ce am făcut, de copilăria pe care am avut-o. A fost foarte frumoasă, chiar dacă a fost foarte săracă, spre deosebire de timpurile de astăzi, când copiii, consider eu, nu au copilărie şi nu mai ştiu la ce să se raporteze. Nu mai au elemente de valoare astfel încât să ştie că numai prin muncă, prin sacrificiu şi multă suferinţă se poate face ceva în viaţă. Aş