Ceea ce se poate numi „comunism hipsteric“ (sintagma îi aparţine dlui Alexandru Hâncu) are şanse considerabile să fie, mai degrabă, eticheta unui fel în care se vede de aici spectacolul lumii de peste Atlantic. La prima vedere, reacţia de respingere a ofensivei ideologice pornite de stînga hipstereascăde la Hollywood e absolut normală. Peisajul e invadat de „nişte unii“ care îi idolatrizează pe Che Guevara şi Castro, îl iubesc pasional pe Troţki, agită steagul corectitudinii politice, sînt fanii necondiţionaţi ai lui Obama, porniţi împotriva religiei, şi mari iubitori de egalitarism, fără să aibă habar de ce-ar putea însemna asta. Numai că încîlceala asta de imagini e ceea ce vedem noi, de aici. Pentru mulţi, America e la fel de familiară ca lumea de la scara blocului. O ştim de la televizor şi din filme. O cunoaştem „la perfecţie“. Unii dintre noi au senzaţia că şi votează acolo. Şi, pe cît e mai greu de înţeles şi de acceptat ce e pe aici, cu cît mai adîncă lipsa de comunicare şi frustrarea, cu atît mai limpede devine America. E la distanţă. E mult mai uşor de judecat şi de condamnat.

Le mulţumesc unor cititori care au comentat articolul anterior. Unii dintre ei se plîng de faptul că n-au înţeles care-i treaba. Că nu e limpede, că nu e alb-negru. Le cer scuze, dar nici nu-mi trece prin cap să pun problema aşa. N-am pornit o polemică, ci ofer un alt punct de vedere, mai nuanţat şi mai puţin alarmat de panicile teoriilor conspiraţiei. Aşa că mergem mai departe. Azi despre cinema, săptămîna viitoare despre hipsterii de stînga şi despre cît de cool e să porţi pe tot corpul simbolistica Raiului comunist.

DE ACELASI AUTOR Noi, provincialii Ah, criza de modele! Ce rechizite punem în ghiozdanul antiglonţ? Pornografia gastronomică Industria spectacolului, ca orice industrie, urmăreşte şi o producţie de cantitate. Evident, calitatea nu e ceva care se trece