Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, aflată la Cluj, a declarat că Guvernul nu poate să se implice în situaţia de la Mechel Câmpia Turzii, însă nici nu poate rămâne indiferent. Doina Pană a mai spus că noul acţionar al Mechel are intenţii bune şi face toate demersurile pentru achitarea celor trei salarii compensatorii foştilor angajaţi de la Câmpia Turzii, care au protestat miercuri, însă are conturile blocate.
Doina Pană, care participă la o întâlnire la Prefectura Cluj cu reprezentanţii noului acţionar al Mechel, a spus că firma doreşte să aplaneze conflictul legat de neachitarea salariilor compensatorii.
"Eu nu pot să spun că vin cu soluţii, pentru că este vorba de o firmă privată, vreau să se înţeleagă că prezenţa mea la acest dialog nu este ca o garanţie că Guvernul se implică, pentru că nu poate să se implice. Dar fiind vorba despre 700 de oameni nu pot să fiu indiferentă şi voi asigura un fel de asistenţă tehnică, astfel încât dialogul social să existe cu adevărat între firmă, care este privată, şi reprezentanţii sindicatului. Guvernul nu este parte în această situaţie. Dar există bune intenţii din partea firmei şi sunt convinsă că la finalul dialogului se va găsi soluţia de aplanare a conflictului legat de neachitarea acelor salarii compensatorii, iar oamenii trebuie să fie siguri că le vor primi. Cu cât le vor primi mai repede, cu atât va fi mai bine", a spus Doina Pană.
Aceasta a adăugat că noul acţionar al Mechel este obligat să acorde cele trei salarii compensatorii foştilor angajaţi al combinatului de la Câmpia Turzii, dar reprezentanţii acestuia au susţinut că au conturile blocate, acesta fiind motivul neplăţii salariilor compensatorii.
Peste două sute de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii care au fost disponibilizaţi în ianuarie şi februarie s-au adunat, miercuri dimineaţă, în faţa combinatului, cerând conducerii