Conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare a dat asigurări ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în judeţul nostru nu au fost sacrificaţi cai pentru carne şi nici nu a fost comercializată carne de cal inscripţionată ca altfel de carne în magazine. Tot cu această ocazie, directorul DSVSA, Corneliu Ceică, alături de directorul adjunct, Dumitru Pintea, şi de şefii de servicii din cadrul instituţiei, au prezentat bilanţul pe anul trecut precum şi programul de activitate pentru acest an.
Directorul DSVSA, Corneliu Ceică, a precizat că, în urma scandalului apărut în Marea Britanie cu privire la carnea de cal vândută drept carne de vită, au fost înăsprite controalele şi în judeţul Satu Mare, atât la abatoare sau procesatorii de carne, cât şi în magazine. Din fericire, în judeţul Satu Mare nu sunt suspiciuni că ar fi fost sacrificaţi cai pentru carne şi nici că în magazine ar fi fost vândută carne de cal inscripţionată drept carne de vită. “Singurul abator din Satu Mare, Unicarm, deşi este autorizat să sacrifice cai, nu a sacrificat niciun cal, şi nu a fost găsită carne de cal nici în magazine. Bineînţeles, controalele continuă pentru a evita orice eveniment neplăcut”, a precizat Ceică.
Directorul DSVSA a mai adăugat că la procesatorii mari de carne există în permanenţă o echipă de medici veterinari care verifică materia primă, iar la procesatorii mai mici de carne, medicii veterinari sunt solicitaţi de fiecare dată când se primeşte materie primă. Medicii veterinari verifică actele de provenienţă şi se face recepţia organoleptică, iar în cazul în care sunt suspiciuni pot fi prelevate probe pentru examinare în laborator.
În ceea ce priveşte craniile de cal descoperite pe un câmp de lângă Drăguşeni, directorul DSVSA a precizat că încă nu se ştie cu siguranţă provenienţa acestora, că există doar