Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMUNICAT DE PRESĂ 28.02.2013

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 28 februarie 2013 ·

Primarul oraşului Ovidiu, Scupra George s-a autosesizat în ceea ce-l priveşte pe angajatul Poliţiei Locale Ovidiu, Nicolae Vasile. Potrivit informaţiilor apărute deja în mass media, Nicolae Vasile de 29 de ani, angajat în cadrul Poliţiei Locale Ovidiu, a fost prins în noaptea de 27 spre 28 februarie 2013, în satul Culmea pe trenul de marfă 80260, care transporta motorină, dinspre Midia-Năvodari către Dorobanţu. Potrivit reprezentanţilor mass media, „în dreptul localităţii Culmea, poliţiştii de la Transporturi au văzut mai multe persoane care se aflau pe trenul aflat în mişcare, burduşiţi cu bidoane, extrăgând combustibil”. Nicolae Vasile a fost prins de poliţiştii de la transporturi alături de alţi infractori. „Analizând activitatea poliţiştilor locali din Ovidiu am observat anumite devieri de comportament la o parte din ei. Din acest motiv, în urmă cu o lună, am comandat testarea psihologică a celor 14 poliţişti locali, patru dintre aceştia nereuşind să treacă testul psihologic, printre ei numărându-se şi Nicolae Vasile. Primăria oraşului Ovidiu a stabilit un nou termen pentru reevaluarea psihologică a celor care au picat testul. Implicarea lui Nicolae Vasile în furtul de combustibil din satul Culmea este o pată pe imaginea Primăriei Ovidiu şi confirmă suspiciunile pe care le-am avut asupra activităţii infracţionale a unora dintre poliţiştii locali. Consider că datoria lui Nicolae Vasile era să prevină astfel de infracţiuni, nu să participe la ele. Având în vedere implicarea acestuia în furtul de combustibil, la nivelul Primăriei Ovidiu, a fost deja demarată o anchetă. După primele cercetări s-a stabilit că Nicolae Vasile, în noaptea producerii furtului de combustibil, nu era în timpul serviciului. În funcţie de ancheta Poliţiei Transporturi, Primăria Ovidiu va continua ancheta internă sau va lua act de suspendarea contractului de muncă al lui Nicolae Vasile. Primăr

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°