Curtea Constituţională (CCR) a admis, marţi, sesizarea PDL şi PP-DD de neconstituţionalitate a modificărilor aduse de USL la Statutul parlamentarilor. Este vorba despre privilegiul votat de aleşi privind majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un parlamentar putea contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate.
Statutul se va întoarce în Parlament, pentru a fi pus în acord cu decizia CCR. Prim-vicepreşedintele PSD Sălaj, deputatul Iuliu Nosa, susţine că decizia Curţii Constituţionale va fi respectată întocmai. “Categoric, decizia CCR va fi respectată. Legea va fi trimisă înapoi la Parlament şi avem posibilitatea să îndreptăm şi articolul 7 alin.2 lit.d care conţinea şi o eroare – se spunea că după 45 de zile se încheia mandatul unui parlamentar declarat incompatibil indiferent dacă el ataca sau nu decizia în instanţă”, face cunoscut deputatul sălăjean.
În 14 februarie, PDL şi PP-DD au depus sesizarea la CCR motivând că articolul 16 din Constituţie prevede că, în România, nu există privilegii şi că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. Cele două partide au mai fost nemulţumite şi de majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate.
Reprezentanţii opoziţiei au arătat că, în tot Dreptul românesc şi în tot Dreptul internaţional, nu există un termen de 45 de zile, ci unul de 15 zile, aşa cum se prevedea anterior introducerii acestei modificări.
comments

Statutul se