Conducerea Universităţii Cluj a ajuns la un acord cu Janos Szekely şi Tony Nwakaeme, cei doi urmând să semneze contracte până în vară cu "Şepcile roşii".
UPDATE Tony Nwakaeme şi-a pus în urmă cu puţine momente semnătura pe contractul de joc cu "U" Cluj. Actele în ceea ce-l priveşte pe Janos Szekely urmează să fie parafate până mâine seară, fiind vorba de o simplă formalitate, după cum au anunţat surse din apropierea jucătorilor.
Administratorul judiciar al clubului, Horia Ţiril, a declarat pentru ziuadecj.ro că în mod normal cei doi ar trebui să fie legitimaţi săptămâna viitoare. "Szekely şi-a dat acordul, Tony la fel, doar că în cazul său trebuie să traducem anumite acte. În această seară sau mâine voi semna şi eu contractele, sper ca săptămâna viitoare să le depunem la Ligă. Am înţeles că nu sunt probleme cu vizitele medicale, iar antrenorul Ionel Ganea şi-i doreşte la echipă", a spus Ţiril.
Szekely a evoluat ultima dată în Polonia, pentru Korona Kielce, în timp ce atacantul nigerian, Tony Nwakaeme, a prins doar trei meciuri pentru Petrolul în turul campionatului. Cei doi ar trebui să aibă drept de joc pentru partida cu CS Severin, de peste o etapă.