Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism, Maria Grapini, a acordat un interviu pentru Oltenia Business şi pentru Gazeta de Sud, în care ne vorbește despre cele mai importante modificări legislative ce vizează acești „actori“ ai economiei: întreprinderile mici și mijlocii.
Astăzi, Maria Grapini este aşteptată la Craiova, pentru un dialog constructiv cu mediul de afaceri. Întâlnirea cu antreprenorii doljeni este intermediată de Oltenia Business, revistă economică editată de Gazeta de Sud în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie Dolj.
Redactor: Cum catalogaţi, în prezent, IMM-urile din România?
Maria Grapini: În prezent, economia mondială este caracterizată de cuvântul vulnerabilitate. Mesajul meu pentru IMM-uri este însă optimist, deoarece am convingerea că economia se va reașeza pe criterii de profitabilitate. Dacă vom deveni serioși și vom aplica în mod corect principiile de business, toate acestea, însoțite de acțiunile concrete de adoptare a unor politici legislative și fiscale cooerente și stabile ale guvernului, vom avea rezultate pozitive.
Red.: Ce ne puteți spune despre impozitul forfetar? Se va aplica în acest an?
M.G.: Aș începe cu o corectură absolut necesară: nu va fi vorba de introducerea unui impozit forfetar. Așa cum știți, în ultima lună, am reușit să am un dialog cu toate asociaţiile profesionale şi patronale din domeniul turistic, servicii, cooperaţie, industria prelucrătoare, pentru elaborarea studiului de impact privind introducerea acestei noi modalități de impozitare. Scopul acestui impozit nu este închiderea firmelor, ci scoaterea la suprafaţă a economiei „gri“. Pentru început, vom analiza impactul acestui impozit asupra sectorului hotelier/pensiuni și alimentației publice, mai exact restaurante. Rolul nostru este să adunăm toate datele și să facem o analiză. Introducerea unei