● Irvin Yalom, Privind soarele în faţă, traducere din limba engleză de Ştefania Mihalache, Editura Vellant, 2012.

De trei ori romancier, Irvin Yalom este teoretician şi practicant de-o viaţă al psihoterapiei existenţiale, om de cabinet şi de catedră universitară – pe scurt, un octogenar emerit. Cu ceva vreme în urmă însă, pe cînd avea doar 75 de ani, Yalom s-a gîndit că frica de moarte ar merita tratată (adică disecată, analizată, mărturisită în multiplele ei variante şi exorcizată ştiinţifico-empatic) sub forma unui volum de sine stătător, din care orice muritor să poată trage un folos. Aşa a ieşit, în 2008, Privind soarele în faţă, o carte despre „cum să înfrîngem teroarea morţii“ prin mijloace strict omeneşti, fără religii, cristale, OZN-uri, ectoplasme, aure etc. Faptul că umanitatea este „muritoare, aruncată singură şi la întîmplare într-un univers indiferent“ nu are de ce să ne strivească – susţine Yalom –, întrucît nu exclude posibilitatea unui sens al vieţii, nici frumuseţea unor relaţii interumane inimoase, nici beatitudinea unei libertăţi totale a propriilor „proiecte“ de devenire.

DE ACELASI AUTOR Religia pentru atei Adevărul despre cazul Harry Quebert Păsările galbene Kamceatka Eseu cultural (cu mult Epicur la bază), carte de memorii şi confesiuni (cu situaţii/păţanii/cazuri de un impact inimaginabil), curs implicit de dădăceală psihanalitică (pentru cei care vor să pună profesionist osul/umărul/sufletul la salvarea semenilor din anxietatea propriei extincţii) – cartea aceasta discută în termeni terapeutici ceea ce Julian Barnes, în Nimicul de temut (tot din 2008!), analizează de pe poziţia literatului panicat: „tentativa de a găsi acceptarea modernă, matură, nereligioasă a sfîrşitului nostru inevitabil.“

Într-un fel, Irvin Yalom vorbeşte despre frica de moarte din postura unui om fericit. E un înţelept care se simte binecuvîntat de