Senatul american a aprobat miercuri nominalizarea lui Jack Lew la conducerea Departamentului Trezoreriei, în pofida legăturilor acestuia cu Wall Street-ul în timpul crizei financiare.
Senatorii au votat cu o majoritate largă, de 71 de voturi la 26, pentru Jack Lew, în vârstă de 57 de ani, care îl înlocuieşte în funcţie pe Timothy Geithner. Acesta s-a retras după patru ani de mandat marcaţi de cea mai gravă criză economică înregistrată din anii '30.
Jack Lew va fi învestit în funcţie joi.
Preşedintele Barack Obama şi-a exprimat satisfacţia faţă de vot imediat. "Reputaţia sa de cunoscător în probleme bugetare, capabil să coopereze cu oficiali din ambele partide, i-a permis să reuşească în cele mai dificile funcţii la Washington", a declarat preşedintele, citat într-un comunicat, în care aminteşte că Lew a fost secretarul general al Casei Albe.
Ca secretar al Trezoreriei, Jack Lew va juca un rol major în crearea de noi legi de reglementare financiară vizând să evite o nouă criză.
El se alătură Guvernului în contextul în care statul federal intră într-o perioadă de austeritate, odată cu intrarea în vigoare a unei reduceri automate a cheltuielilor, începând de vineri.
În vara lui 2011, Jack Lew a jucat un rol-cheie în negocierile cu Congresul, în cursul cărora aceste tăieri au fost concepute ca o soluţie obligatorie în vederea reducerii deficitului.
Finanţele publice reprezintă un adevărat fir roşu în cariera sa. El a pilotat revenirea Statelor Unite la excedent bugetar la sfârşitul anilor '90, în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton.
La venirea republicanului George W. Bush la putere, în 2001, el a plecat în sectorul privat, la conducerea Universităţii New York (NYU), iar ulterior la Banca americană Citigroup, în 2006.
El a primit, la plecarea de la Citigroup un bonus de aproape un milion de dolari, chiar înainte