Simona Gherghe ar fi o femeie acceptabilă din punctul de vedere al iubirii scurte, dacă n-ar avea aluna aia păroasă pe buză şi emisiune la televizor. Dar are şi una, şi alta, şi încă n-am decis care dintre ele e mai greţoasă.

Personajul Simona Gherghe nu m-a interesat decât la modul superficial, adică „bă, ar merge, dar nu pot trece de neg, zici că are personalitatea lui, pare posesiv şi al naibii, şi mi-e teamă să nu mă muşte”. De curând însă, trăiesc cu impresia că Simona Gherghe mă iubeşte în secret, altfel încercările ei repetate de a-mi atrage atenţia n-ar avea nicio logică.

Totul a început acum vreo săptămână, într-o zi în care eram la serviciu, foarte ocupat cu ceva important. După ce am mâncat şaorma şi m-am şters de maioneză pe tapiseria scaunului, m-am pregătit să mă apuc să încep să lucrez şi am intrat pe net. Pe net, pe tot netul, era Simona Gherghe. Mă urmărea pe fiecare site să-mi spună că ea n-are nicio vină că o grasă senilă nu se spală în urechi şi între degetele de la picioare.

Am stat niţel, am cumpănit (bă, îmi ziceam, n-ar fi rea dacă n-ar avea două capete, unul pe umeri, altul pe buză), dar m-am scuturat repede de fantezia de a face sex cu un balaur, mi-am revenit şi i-am răspuns politicos că nu mă interesează. Dar ea a continuat să se bage în seamă cu mine, de data asta şi de la televizor, ba chiar a început să plângă în direct, zicând că ea n-a vrut s-o umilească pe fata cu clei în urechi. Nu, nici vorbă, ea e un spirit sensibil, se smiorcăia Gherghe, ea n-a vrut să-şi bată joc de Ioana Tufaru la TV, ci să le spună oamenilor din lumea întreagă că dacă strâng un milion de like-uri pe Facebook, Ioana Tufaru va primi ajutor de specialitate, constând într-un săpun şi-o găleată cu apă. O campanie umanitară carevasăzică.

Recunosc, m-a înduioşat (am un suflet mare) şi am început s-o privesc altfel pe Simona Gherghe, de la buz