News Deputatul PSD Tamara Ciofu, împreună cu primarii comunelor Băluşeni şi Frumuşica, s-a întâlnit miercuri, 27 februarie, cu preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Adrian Gearâp, pentru a promova proiectele de alimentare cu apă şi canalizare care urmează să fie realizate în localităţile respective.
Deputatul social-democrat a arătat că în ultimii ani, în cele două comune s-au înregistrat intoxicaţii cu nitriţi şi nitraţi în rândul locuitorilor, ceea ce impune finanţarea de urgenţă a proiectelor de alimentare cu apă şi canalizare. În acest sens, Tamara Ciofu a solicitat AFM să ia în calcul analizele privind calitatea surselor de apă din aceste localităţi pentru a finanţa în regim de urgenţă realizarea unor sisteme integrate de alimentare cu apă, canalizare şi staţii de epurare.
„Eu sunt medic şi ştiu foarte bine cât de grav poate fi afectată starea de sănătate a populaţiei atunci când apa folosită în gospodării are o cantitate mare de nitriţi şi nitraţi. Prin urmare, realizarea în aceste localităţi a unui sistem de alimentare cu apă civilizat este o necesitate, nu o chestiune opţională, iar finanţarea trebuie asigurată de urgenţă. Fiecare zi care trece contribuie la deteriorarea stării de sănătate a locuitorilor din cele două comune”, a declarat Tamara Ciofu.
Social-democrata a mai adăugat că astfel de analize asupra calităţii surselor de apă ar trebui realizate în toate localităţile din judeţ unde nu există încă sisteme integrate de alimentare cu apă şi canalizare. Rezultatele analizelor vor constitui principalul argument pentru asigurarea finanţării în mod prioritar pentru cazurile în care riscul de intoxicare a populaţiei este foarte ridicat.
În urma discuţiilor cu preşedintele AFM s-a stabilit ca în cazul comunei Băluşeni proiectul va fi actualizat cu noile date rezultate din analiza surselor de apă, ia