Sâmbăta trecută, începând cu ora 13, la Sântana a avut loc ediţia din acest an a tradiţionalului eveniment intitulat „Târgul Mărţişorului“.
Organizată în fiecare an de către Clubul Copiilor Sântana, manifestarea este compusă dintr-o originală expoziţie de mărţişoare confecţionate de copii de la cluburile similare venite din tot judeţul şi dintr-un frumos spectacol de dans.
Printre participanţi s-au numărat şi copiii pecicani, membri ai cercurilor artistice ale Clubului Elevilor Pecica. Îndrumaţi de profesor Anca Mistor, elevii au prezentat mărţişoarele realizate de ei iar cele două formaţii de dans modern – pregătite de directorul clubului pecican, profesor Laura Zagoni-Szabo – au prezentat pe scena un minispectacol de dans. Pentru a putea face deplasarea la această a VI-a ediţie a târgului membrii formaţiilor Stars şi Angels au fost „sponsorizaţi“ de părinţi şi au fost aplaudaţi la scenă deschisă de spectatorii sântăneni.
Sâmbăta trecută, începând cu ora 13, la Sântana a avut loc ediţia din acest an a tradiţionalului eveniment intitulat „Târgul Mărţişorului“.
Organizată în fiecare an de către Clubul Copiilor Sântana, manifestarea este compusă dintr-o originală expoziţie de mărţişoare confecţionate de copii de la cluburile similare venite din tot judeţul şi dintr-un frumos spectacol de dans.
Printre participanţi s-au numărat şi copiii pecicani, membri ai cercurilor artistice ale Clubului Elevilor Pecica. Îndrumaţi de profesor Anca Mistor, elevii au prezentat mărţişoarele realizate de ei iar cele două formaţii de dans modern – pregătite de directorul clubului pecican, profesor Laura Zagoni-Szabo – au prezentat pe scena un minispectacol de dans. Pentru a putea face deplasarea la această a VI-a ediţie a târgului membrii formaţiilor Stars şi Angels au fost „sponsorizaţi“ de părinţi şi au fost aplaudaţi la scenă deschisă de sp