Ştiinţa şi arta de a privi spre necunoscutele vremurilor ce vor veni se întâlnesc într-un proiect amplu, născut în trecut, activ în prezent şi preocupat de viitor: "Almanahul Anticipaţia".
Lansat la ediţia din 2012 a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, proiectul „Anticipaţia“ recuperează o tradiţie singulară în România, propunându-şi să provoace deopotrivă sensibilitatea şi inteligenţa cititorilor preocupaţi de posibilităţile de a sonda prezentul în continuă mişcare şi de anticipa viitorul. Un almanah care a însemnat libertate şi acces la cunoaştere în România oprimată de regimul totalitar, o revistă pentru contemporanii exigenţi şi o colecţie de carte dedicată evoluţiei permanente a gândirii şi istoriei ideilor alcătuiesc un proiect necesar, în contextul pieţei editoriale dominate de traduceri din beletristica internaţională şi de volume de psihologie practică.
Lumea, sub lupă
Într-o perioadă în care publicaţiile tip almanah sunt din ce în ce mai rare, renaşterea „Almanahului Anticipaţia“ îi deschide un drum publicului român, care are la dispoziţie puţine instrumente de popularizarea ştiinţei, deşi ele sunt stringent necesare într-o societate a vitezei şi a competiţiei. Relansat după trei decenii de la apariţia primului număr, „Almanahul Anticipaţia“, fief al libertăţii sub comunism, continuă o tradiţie şi, de asemenea, pledează pentru dezvoltarea ştiinţei şi a imaginaţiei.
Plasată sub semnul nevoii de gândire prospectivă la început de mileniu III, ediţia din 2012 a publicaţiei, al cărei director onorific este Alexandru Mironov, cunoscutul scriitor şi realizator de emisiuni de televiziune, priveşte în avangarda ştiinţei şi a literaturii speculative de azi, beneficind de contribuţia unor personalităţi din lumea ştiinţei. Acestora li se alătură scriitori SF din România şi din străinătate, pe care cititorul îi poate (re)descoperi în trei