-AA+A
„Confluenţe lirice” - Liviu Ioan Mureşan şi Atila Racz Portalul „Confluenţe lirice”, pe care-l manageriază Radu Coţofană şi care reprezintă spaţiul de întâlnire a unui număr considerabil de scriitori, a editat o antologie de poezie şi proză cu acelaşi nume, tipărită de Editura „Pim” din Iaşi, în a doua jumătate a anului 2012. Cartea este prefaţată de conf.univ.dr. Anca Sîrghie, care scrie: „Iată o ploaie primenitoare de autori şi titluri, dovadă peremptorie a faptului că prin reţeaua «Confluenţe lirice» se configurează un nou şi adevărat pol al creaţiei literare”.
Antologia „Confluenţe lirice” îl cuprinde şi pe Liviu Ioan Mureşan, membru al Cenaclului literar „George Coşbuc”, autor al mai multor volume de poezie, bine primite, şi unul dintre cei mai activi scriitori în presa electronică. Conjudeţeanul Mureşan este prezent în „Confluenţe lirice” cu ciclul de cinci poezii intitulate „Cântările nopţii”, din care o redăm pe ultima: „voi dormi toată ziua pe piatra aceasta/sub care stau ascunşi şerpi veninoşi/limbile lor balsam/îmi vor pregăti tălpile pentru o noapte lungă/cât o viaţă”(„cântarea a cincea”).
Nu mică ne-a fost surpriza să-l găsim în aceeaşi antologie pe Atila Racz, optzecist, fost bistriţean şi cenaclist la „Coşbuc”, poet „dublinez electronist” de mulţi ani, cu o poezie metaforizantă, expresie a pregnanţei simţurilor şi sensurilor nostalgice, altfel recognoscibilă în cadrul creaţiei care l-a făcut cunoscut. Să-l recunoaştem în poezia „Scribul”: „din miezul lucrurilor se înalţă o femeie goală/îi aşez prosopul alb sub tălpi/în jurul ei tot oceanul/umbra-i învie/trece prin mâinile mele/cuvintele pe care vreau să le spun...”.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet