Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camera Deputaţilor a avizat negativ proiectul de revizuire a Directivei Europene pe Tutun

Publicat in Bursa, vineri 1 martie 2013 ·

Camera Deputaţilor a dat aviz negativ propunerii de revizuire a Directivei Europene pe Tutun, "stabilind ne-conformarea cu principiul subsidiarităţii", potrivit proiectului de aviz.

Până la data de 4 martie, parlamentele statelor membre UE trebuie să se exprime cu privire la propunerile de revizuire a legislaţiei europene din sectorul tutunului, pe principiul subsidiarităţii.

Comisia pentru afaceri europene din cadrul Camerei Deputaţilor - Parlamentul României - a hotărât avizarea negativă a proiectului european.

"Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor a hotărât să pronunţe un aviz motivat în sensul că propunerea de directivă nu este conformă cu principiul subsidiarităţii", se arată în proiectul de aviz aprobat în data de 26 februarie.

Printre altele, membrii Comisiei de profil şi-au manifestat "serioase rezerve" cu privire la argumentele aduse în sprijinul faptului că prevederile suplimentare propuse ar conduce la scăderea consumului de tutun, "în condiţiile în care nu sunt analizate suficient aspectele legate de flexibilitatea consumului". Documentul citat mai precizează: "Existenţa a până la 40 de astfel de aditivi într-un produs din tutun face practic imposibilă verificarea impactului sinergic asupra sănătăţii, iar dacă o anumită combinaţie de aditivi şi tutun prelucrat ar putea afecta sănătatea, acest lucru este fie la îndemâna Statului Membru, singurul în măsură să stabileas­că o prioritate a cercetărilor în acest sens, în func­ţie de structura consumului specific acelui stat, fie urmează să fie stabilit prin viitoare cercetări la nivelul Uniunii".

Parlamentul European analizează propunerea de revizuire a Directivei Europene pe Tutun, care a fost adoptată de Comisia Europeană în luna decembrie a anului trecut.

Actul legislativ propus prevede norme noi şi mai stricte privind modul în care pot fi fabricate, preze

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°