Pe la începutul anilor ’80 lucram la ziarul “Informaţia Bucureştiului”. Am făcut o anchetă despre peripeţiile prin care trec doi tineri ce vor să se căsătorească. Împreună cu o colegă am început să ne aranjăm nunta.

Am optat pentru un salon de nunţi din marginea cartierului Ferentari, atraşi fiind de o firmă “Închiriez corturi nunţi-botezuri. La Gândac”. Am mers la Starea civilă şi am aranjat cu un fotograf să ne facă poze.

Citește și editorialul: Bubele magistraţilor superiori

Am mers şi la croitor şi la analize. Peste tot am avut peripeţii. Pentru a depune actele la Starea civilă, eu fiind divorţat atunci, aveam nevoie de o copie după sentinţa de divorţ. Am făcut o şmecherie. Am dat la grefier un săpun Rexona, parcă şi am luat hârtia respectivă în alb, cum s-ar spune.

Am publicat articolul, care cuprindea şi episodul de arhiva Tribunalului. De câteva zile fusese numită o doamnă ca preşedinte a Tribunalului. Ea a luat-o personal şi a făcut scandal.

Fusese numită pentru că era prietenă cu nevasta lui Emil Bobu, practic omul nr. 2 în România, pentru că era secretar cu probleme organizatorice. M-a chemat redactorul-şef al ziarului şi mi-a spus că tovarăşa s-a supărat şi i-a zis să mă dea afară. Singura şansă era să mă duc să vorbesc cu ea.

Am fost. M-a primit împreună cu Procurorul Şef de Bucureşti şi Vicepreşedintele Tribunalului. Nu mă simţeam aşa de bine. Datul afară însemna că nu mai puteam lucra în presă şi trebuia să mă întorc la catedră, adică profesor la ţară. Nu prea aş fi vrut.

Am fost la tribunal şi ea a început să ţipe la mine, explicându-mi că despre justiţie şi mai ales despre justiţia condusă de ea nu se poate scrie orice şi nu poate scrie oricine. Au ţipat şi cei doi, foarte lingăi la adresa ei. Am bâiguit şi eu ceva şi am plecat cu coada între picioare. Nici astăzi nu ştiu de ce