Miercuri, un draft de ordonanţă de urgenţă, interpretat eronat de o agenţie, a declanşat o isterie în rândul televiziunilor de ştiri care au anunţat o apocalipsă a concedierilor în companiile de stat. Premierul a căzut în capcana prompteristelor. Lucrurile s-au clarificat într-un fel, dar premierul, din raţiuni de neînţeles, a retras draftul.
Titluri isterice în media
Miercuri, după ce o agenţie de ştiri a interpretat eronat un draft de OUG supus dezbaterii publice pe site-ulMinisterului Economiei (deci nu era vorba de un document aflat pe masa guvernului), televiziunile de ştiri au declanşat a doua isterie a zilei (după cea referitoare la „soarta” animalelor lui Nuţu Cămătaru) şi au anunţat disponibilizări masive în companiile de sta. Iată câteva titluri: Încep CONCEDIERILE în 16 companii din energie. Vezi LISTA companiilor vizate de Guvern” (RoTV); Guvernul începe un program de concedieri în 15 companii din energie, până în 2018 (Realitatea TV); Guvernul începe un program de concedieri în 16 companii din energie. Vezi lista companiilor vizate (Antena3).
La televiziuni, făcătorii de ştiri au mărit confuzia. Nimeni nu a precizat că este vorba de un document aflat doar în faza de dezbatere publică şi, de asemenea, nimeni nu a menţionat că nu este vorba de un program de concedieri, ci de continuarea unui proiect de protecţie socială. Nu ştim în ce procent deformarea realităţii s-a datorat intenţiei şi manipulării sau inculturii economico-politice a producătorilor de ştiri.
Ponta, o primă reacţie corectă
Luat la întrebări de ziarişti, miercuri, premierul Ponta a reacţionat corect. A afirmat că proiectul nu se află pe masa guvernului şi că nu este vorba de niciun program de concedieri. Premierul a precizat însă că „este nevoie întotdeauna, şi în administraţie, de restructurări. De fapt, fiecare companie privată, şi cele la care lucraţi dumne