Scris de Cristian Horgoș - Blamat pentru slaba organizare a unui concurs para-şcolar, IŞJ Bihor caută o rezolvare pentru bănoasa „ecuaţie”.
Inspectorul general Daniel Negrean ne-a încredinţat ieri că a citit atent eseul critic al universitarului orădean Mihai Maci despre „concursurile şcolare cu taxă” şi, mai general, despre învăţământul privit de unii ca o afacere.
Iar un prim domeniu în care IŞJ Bihor vrea să facă ordine este cel al concursurilor cu taxă organizate de felurite ONG-uri prin şcoli.
„Recent, la Liceul Ghibu au participat peste 700 de copii la un concurs organizat contra-cost de o fundaţie din Bucureşti. Nu avem nimic împotriva acestor concursuri dar nici nu mai vrem ca Inspectoratul să fie înjurat pentru organizare. Astfel că vom impune un set de condiţii pentru organizarea în şcoli a unor astfel de activităţi”, a anunţat Negrean.
Printre condiţii se numără asigurarea asistenţei medicale „pentru cazul în care un copil emotiv suferă o criză” cât şi un contract de închiriere „pentru ca şi în Bihor să rămână o parte din încasări”.
Pornind de la un recent concurs care a atras la Liceul „Ghibu” peste 700 de elevi participanţi, în ciuda unei taxe nu tocmai modice, şeful Inspectoratului Şcolar Bihor a anunţat că doreşte să limpezească apele în acest domeniu prea puţin reglementat.Denumiri pompoase
„Apar concursuri cu denumiri gen «Evaluare Naţională», organizate însă de fundaţii din Bucureşti fără a avea de-a face cu Ministerul Educaţiei sau Inspectoratul Şcolar Judeţean. Nu am nimic împotriva unor astfel de concursuri cu taxe de 20 sau 30 de lei, câtă vreme nu sunt impuse elevilor. Cerem însă ca fiecare şcoală care organizează astfel de activităţi să respecte un minim de cerinţe”, a declarat ieri şeful ISJ Bihor, Daniel Negrean.
Acesta a arătat că şcolile gazdă asigură sălile de clasă, femeie de serviciu şi au cheltuieli c