Vassilis Papageorgopoulos, fostul primar al oraşului Salonic între 1999-2010, şi alţi doi responsabili ai municipalităţii au fost condamnaţi ieri la închisoare pe viaţă, după ce au fost găsiţi vinovaţi de sustragerea a peste 17 milioane de euro din conturile primăriei. Sursa: Reuters
Vassilis Papageorgopoulos, fost atlet și ex-parlamentar al partidului conservator Noua Democraţie între 1981-1998, a negat că s-ar face vinovat de fraudă.
Fostul secretar general al primăriei, Mihalis Lemousias, şi fostul trezorier Panagiotis Saxonis au primit şi ei pedepse cu închisoarea pe viaţă. Toţi trei urmau să fie încarceraţi ieri.
În acelaşi proces, doi foşti directori financiari ai primăriei au primit pedepse de 10, respectiv 15 ani de detenţie, dar au fost puşi în libertate în aşteptarea apelului.
Aceasta este cea mai dură sentință dată vreodată unui oficial grec judecat pentru fapte de corupție. Cei trei pot face însă recurs la verdictul de ieri.
Potrivit unui clasament realizat de Transparency International, Grecia a fost anul trecut cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană.