Am urmărit ieri buletinele de știri de la tv, am răsfoit presa, știrea de mare senzație de peste tot a fost moartea Narghitei. Odihnească-se în pace. Tot ieri a murit însă și Stephane Hessel (fost membru în mişcarea de rezistenţă şi unul dintre coredactorii Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948) – cel care în 2010 scrisese manifestul social – Indignați-vă! – în care, printre altele scriitorul ataca și dictatura pieţelor financiare și în care scria și despre prăpastia care se adânceşte între bogaţi şi săraci. Cartea sa a inspirat de altfel mai multe mişcări de protest din lumea întreagă. Iar termenul de indignat a fost preluat de manifestanţii din Franţa, Spania, Grecia și New York, unde a stat la baza mişcării Occupy.
Un interviu cu el mai jos
Mi s-a părut că cel puțin la fel de important (ca să nu spun mai important și să jignesc pe careva) ar fi fost să se vorbească despre cartea lui Hessel (cu milioane de exemplare vândute în 35 de țări).
Mai ales că Hessel îi îndemna pe oameni (și pe tineri în special) la indignare, nu la violență: Motivele de indignare pot părea astăzi mai puţin clare într-o lume complexă. Dar în lume există lucruri insuportabile. Pentru a le vedea, trebuie să priveşti atent și le atrăgea atenția că cea mai rea atitudine este indiferenţa. Mă enervează de fiecare dată când se spune că la noi, în România e așa sau altfel, numai la noi se poate, doar aici se întâmplă așa, doar aici nu se întâmplă nimic, etc. Totuși, azi, când am primit un mail de la un amic din Franța mirat că în România moartea lui Hessel n-a fost considerată știre mi-a fost jenă. Avea dreptate. Și mai e ceva, noi chiar suntem indiferenți, nu ne interesează ceea ce nu se întâmplă imediat peste gard (nici acolo de cele mai multe ori). Iar dacă e la distanță de două sau trei garduri înseamnă că nici nu există.
Mi-ar fi plăcut să văd câte