Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci decisiv cu Vaslui!?

Publicat in Exclusiv Gorj, vineri 1 martie 2013 ·

Cristi Pustai spune: „Meciul cu Vaslui este de 0, 1 sau 3 puncte”

Pandurii Târgu-Jiu se pregăteşte de marele meci cu FC Vaslui de luni seara. un meci extrem de important în economia finală a clasamentului, un joc din care târgujienii ar trebui să scoată maximum de puncte pentru a lua o opţiune importantă pentru îndeplinirea obiectivului. „E o finală, iar după aceea mai rămân alte 13”, este punctul de vedere al antrenorului Cristi Pustai. Adversara pandurilor, FC Vaslui, vine la Târgu-Jiu cu orgoliul rănit şi cu „capsa” pusă să câştige. Punctele puse în joc sunt foarte importante, iar dacă Pandurii le va lua, atunci se va distanţa în clasament de urmăritoare, ceea ce chiar este important. E cel mai tare meci al etapei

Finală sau nu, partida de luni seara de la Târgu-Jiu este una din cele mai tari întâlniri ale rundei. Acest meci are un grad de importanţă mai mare decât cel dintre Rapid şi Dinamo, acolo unde contează trecutul. În actualul sezon, Pandurii şi Vaslui sunt peste Dinamo şi Rapid, aşa că meciul de la Târgu-Jiu este un derby. Pandurii este pe locul trei, Vaslui pe locul 4, Dinamo pe locul 7 şi Rapid locul 8, aşa că este evident faptul că meciul de la Târgu-Jiu are o conotaţie mai mare decât cel din Giuleşti. Mici probleme de lot

Pentru meciul cu Vaslui, Cristi Pustai nu poate miza pe doi jucători. Viorel Nicoară este suspendat după ce a acumulat al patrulea galben în acest sezon la meciul de la Piatra Neamţ, aşa că nu va putea evolua în partida de luni. O altă absenţă e cea a lui Christou Paraschevas, jucător care nu a putut fi încă legitimat de târgujieni. „Deocamdată nu sunt probleme medicale, e vechea problemă cu Paraschevas, care am înţeles că se va rezolva săptămâna viitoare, atunci când o comisie va analiza situaţia lui. În rest e bine că am trecut fără accidentări, avem un suspendat, Nicoară”, a comentat Cristi Pustai. S-au pregătit tot

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum 51 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai celor aflaţi în detenţie

News.ro acum 2 ore
Creştinii îi sărbătoresc, sâmbătă, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini. "Tradiţia spune că S

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 14 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Sfinții Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi de mare sărbătoare. Tradiții și superstiții

Gandul acum 28 minute
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi an de an pe data de 29 iunie. Însă, durata postului sfinților Petru și Pavel este schimbătoare, în funcție de când sunt sărbătorite Sfintele Paști. În România, sfinţii sunt ocrotitorii celor din peni

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum o ora
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 12 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 8 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 12 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Slovacia apelează la sprijinul NATO: „Am rămas fără apărare antiaeriană”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele slovac Peter Pellegrini a solicitat soluţii din partea NATO, după ce țara sa a rămas fără sisteme de apărare antiaeriană, pentru că le-a cedat în favoarea Ucrainei ca aceasta să se poată apăra. În cadrul întâlnirii pentru pregătirea urm

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 10 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

25°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°