Ministrul român de Externe Titus Corlățean și omologul său american, John Kerry, au discutat la Roma, cu ocazia reuniunii ministeriale informale a şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO şi UE, despre cooperarea bilaterală. Sursa: Reuters
În cadrul discuţiilor a fost discutat stadiul procesului de punere în aplicare a Acordului bilateral privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA din România, din 2011, care se desfăşoară conform calendarului convenit.
Corlățean l-a informat pe omologul său despre evoluţiile procesului de pregătire a Bazei de la Deveselu, inclusiv cele din perioada următoare, astfel încât facilitatea de apărare antirachetă să devină operaţională la orizontul anului 2015, potrivit unui comunicat al MAE remis EVZ.
Întrevederea a reprezentat primul contact între şefii celor două diplomaţii după preluarea funcţiei de secretar de stat de către John Kerry, la 1 februarie 2013.
Discuţiile au relevat stadiul excelent al relaţiei bilaterale, ai cărei parametri sunt definiţi prin „Declaraţia Comună de Parteneriat Strategic pentru secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii” din septembrie 2011, precum şi oportunităţile de viitor ale interacţiunii bilaterale. Secretarul american de stat a reconfirmat sprijinul pentru consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state.
Ministrul Titus Corlăţean a subliniat locul privilegiat pe care relaţia cu Statele Unite îl ocupă în politica externă a României.
S-a discutat despre o agendă relevantă de contacte politico-diplomatice la nivel înalt, pentru anul 2013, atât la Washington, cât şi la Bucureşti, pentru a dinamiza şi aprofunda Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări. Secretarul de stat american a exprimat disponibilitate în acest sens.