Giuliano Doman, producătorul filmului "Condamnat la viaţă", a declarat, joi, că finalul peliculei, care este subiectul unui conflict între casa producătoare şi regizorul Bogdan Dreyer, este singurul aprobat de Dacin Sara şi de urmaşii lui Titus Popovici, autorul nuvelei ce stă la baza scenariului.
Giuliano Doman a pus la dispoziţia presei documente potrivit cărora Dacin Sara (Societatea Autorilor de Audiovizual din România) menţionează că singura versiune de final a filmului "Condamnat la viaţă" este cea în care personajul principal, Ipu (Gerard Depardieu), nu moare.
"Aducem la cunoştinţă că singura versiune care se încadrează în clauza de respectare a spiritului şi operei preexistente «Moartea lui Ipu», de Titus Popovici, prevăzută în contract de cesiune (...) este cea în care personajul Ipu, interpretat de Gerad Depardieu, nu se sinucide prin împuşcare în faţa personajului Copilul, numit «cocostârcul». Scena din finalul filmului, când Ipu înţelege că «a scăpat cu viaţă» şi izbucneşte în lacrimi, este mai aproape de conţinutul cap. 15 din nuvelă", se arată în respectivul document.
Reacţia vine ca urmare a declaraţiilor regizorului acestui film, Bogdan Dreyer, care a acuzat producătorii lungmetrajului că au schimbat finalul creaţiei sale şi drept urmare nu recunoaşte montajul final. Regizorul a fost susţinut şi de Gerard Depardieu, care deţine rolul principal şi care a trimis o scrisoare deschisă în acest sens. Acesta scrie că nu acceptă ca acest lungmetraj să apară pe marile ecrane în altă formă decât cea originală, explicând că producătorii români au schimbat montajul final.
"Nu accept compromisuri, nu-mi place să fiu dus de nas!", începe documentul semnat de celebrul actor.
"Acum mai bine de un an, am acceptat să joc în filmul românesc «Condamnat la viaţă», în regia lui Bogdan Dreyer. Povestea scrisă de autorul Titus Popovici şi