Din păcate, cel puţin în ultimii 5o de ani , majoritatea magistraţilor de top din România au fost selecţiuonaţi dintre jurişti cu pregătire modestă şi cu mari probleme la dosar.
Înainte de ’89 criteriul principal pentru a ajunge în eşaloanele superioare ale magistraturii era legat strict de politică. Şi nu neapărat de devotamentul pe care-l arătai în adunările de Partid ci de o relaţie cu cineva din Conducerea Superioară. Citiţi mai mult: De ce m-o fi iertat preşedinta Tribunalului? Amintiri din presa de demult - EVZ Special
La începutul anilor ’80, de exemplu, gazetarii care mai scriam din sălile de judecată, am avut mari probleme după ce o doamnă a fost numită Preşedinta Tribunalului Bucureşti. Ea era bună prietenă cu soţia lui Emil Bobu (nr.2 teoretic în PCR) şi încerca să ne dea afară din presă pentru orice mică aluzie(mai mult nu prea se putea) la instituţia pe care o conducea.
Înainte de ’89 magistraţii, ca şi alte categorii sociale urmau indicaţiile de partid. Altfel nici nu se putea. Îmi aduc aminte că Gigi Kent a fost condamnat la o pedeapsă de peste 20 de ani de închisoare, pentru că s-au găsit mărfuri dosite la restaurantul “Orizont”, pe care-l conducea şi nimeni nu s-a mirat foarte tare.
Toată lumea a crezut şi a sperat că după’89 justiţia va intra pe altă făgaş.
Dar în timp ce noi manifestam pe străzi, cântam Imnul Golanilor, în Piaţa Universităţii şi aşteptam de la o zi la alta să aflăm cine a tras în decembrie’89, oameni iscusiţi unelteau. Îşi mascau sau îşi distrugeau cu totul urmele, dar îşi asigurau decenii de infracţiuni, chiar sub umbrela legii.
Aşa a luat fiinţă Curtea Supremă de Justiţie. În toate ţările civilizate judecătorii de la ultima instanţă (şi nu numai) sunt şi trebuie să fie nişte oameni ireproşabili din toate punctele de vedere. Atunci , în anul 1990 am scris în revista “Expres”
