La Prefectura Cluj a avut loc joi, 28 februarie, o întâlnire între reprezentanţii foştilor angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii, ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, şi prefectul Gheorghe Vuşcan.
Noii patroni ai Mechel Câmpia Turzii le-a promis, la Cluj-Napoca, oamenilor că le vor plăti salariile compensatorii până la data de 15 martie, însă aceştia nu vor să audă şi au cerut să le fie plătite salariile până în 4 martie, în caz contrar urmând să dea combinatul în judecată.
La întâlnire a fost prezent şi prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan şi Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, reprezentanţii foştilor angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii şi reprezentanţii noului acţionar al Mechel, Oleg Svedakov şi Olga Chumakova.
„Noua firmă care a preluat activele Mechel ne-a confirmat că nu vrea să închidă capacitatea de la Câmpia Turzii, dar au nişte probleme deosebite. Ei au preluat toate cele cinci combinate.
Unde reuşesc să producă nişte bani aduc îi vor injecta în celelalte, inclusiv în cel de la Câmpia Turzii.
Colegii de la Sindicate au solicitat bonurile de masă, le-au primit astăzi, au solicitat avansul în termen util, s-a realizat acest lucru în bună parte, nu integral, pentru cei disponibilizaţi şi care încă mai lucrau pe prima parte a lunii februarie şi-au primit acest avans, iar următoarele drepturi salariale pe care le au, inclusiv plăţile compensatorii trebuie să se întâmple până pe 15 martie conform unor documente pe care părţile le-au semnat”, a precizat prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan.
Şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, a precizat că oamenii îşi vor primi banii şi a făcut apel să se găsească înţelegere în ceea ce priveşte termenul până la care se pot plăti salariile compensatorii.
„Cei de la Mechel spun că termenul legal este 15 martie pentru plăţile compensatorii. Raţionamentul