Girls e un serial de autor de la un cap la altul. Lena Dunham, o hipsteriță de vreo douăzeci și ceva de ani care se trage din părinți artiști și a copilărit în Manhattan, scrie, regizează și joacă rolul principal într-o producție HBO despre un grup de prietene din Brooklyn neverosimil de puțin preocupate de felul cum arată. Pentru că serialul e creat de ea de la zero, Dunham își propune tot felul de extravaganțe discreționare. De exemplu, după ce criticii de televiziune i-au reproșat că se concentrează prea mult pe lumea albilor din New York, ignorând minoritățile, Dunham începe al doilea sezon aflată într-o relație cu un negru de care se desparte după puțin timp, pe motiv că e prea republican.

Dar ăsta e un exces discreționar minor. Nimic nu se compară cu insistența ei de a apărea goală, implicată în scene de sex sau îmbrăcată pe stradă sumar, cu spatele tatuat la vedere. Pentru că Lena Dunham nu e doar grăsuță (folosesc un eufemism ca să nu pun o presiune suplimentară pe femeile obsedate oricum de idealul anorexic de frumusețe), ci și mai plină de tatuaje decât un deținut condamnat pentru viol. În Girls vezi mai multe șunci de gagică decât au încercat să ascundă în mod nerealist vreo zece-cinșpe seriale clasice la un loc. Și problema e că se menține același dezechilibru nedrept între sexe. Tânăra supraponderală, excesiv de tatuată și cu o igienă precară pe care o joacă Dunham are numai parteneri cu pătrățele și succes social.

Girls a fost comparat cu Sex and the City, numai că personajele sunt mai tinere, iar scenariul, mult mai puțin cretin. Lena Dunham e o scriitoare talentată și cu umor, lucru demonstrat nu doar de serialul pe care-l face, ci și de eseurile autobiografice pe care le publică în The New Yorker. De fapt, e atât de talentată încât și-ar permite, pe lângă șunci și tatuaje, și câteva fire de păr pe spate și un neg inestetic.

Gi