„Ori de câte ori aud cuvântul concediere, pe care unii îl pronunţă cu aşa mare uşurinţă, mă cutremur. Mă cutremur fiindcă au fost şi sunt decidenţi spontani, care răspund la ordinele celor care dictează modalitatea de eficientizare şi competitivitate doar prin disponibilizări, care văd oamenii ca pe nişte cifre, care nu ştiu cât de greu se formează un specialist în domeniile în care se lucrează cu tehnologii moderne, care habar n-au câte suflete sunt afectate direct şi indirect de aceste disponibilizări, care nu au criterii clare de disponibilizare, care tocmai cine ar trebui să plece are pe cineva s.a.m.d. Dacă mă gândesc la minerit, unde am lucrat 40 de ani, înţeleg mult mai bine efectele undei de şoc, atât în interiorul cât şi exteriorul sistemului. Mai are loc societatea să primească nota de plată a mercenarilor FMI incompetenţi? Daca mă gândesc la minerit, din 1997, tot disponibilizăm şi nu punem nimic în loc, nu pregătim nimic pentru ziua de mâine, ne interesează doar ziua de azi, doar fotoliul nostru personal. Politicienii se gândesc la mineri doar în sensul promisiunilor din campania electorală, sindicatele au şi ele problemele lor lumeşti, executivul se tăvăleşte din cauza grelei moşteniri iar societatea devine din ce în ce mai disperată. Traiul decent a devenit un lux pentru mulţi români. Acesta este tabloul pesimist care trage, în vânt, e un semnal de alarmă, acesta este tabloul dezamăgirilor după o euforie de aşteptări şi speranţă. Şi totuşi, viziunea lui Ponta şi PSD mă face să mai cred că aceste disponibilizări se vor face mai gradual, mai cerebral, mai selectiv, mai responsabil, mai suportabil, în ciuda tornadelor occidentale care matură, cu concursul românilor patrioţi, tot ce întâlnesc în cale. Am citit undeva o listă de peste 1.250 de agenţi economici vânduţi, lichidaţi sau topiţi, în ultimii 23 de ani. Numai în minerit există peste un milion d