Dispariţia bruscă a întregii propagande care ne învăţa că un destoinic şi nemaiîntîlnit cîrmaci conduce poporul nostru milenar şi deosebit în istoria lumii a lăsat terenul gol. Oamenii, dintre care mai mulţi decît ar fi fost de aşteptat chiar crezuseră în propaganda oficială, au început să înţeleagă tot mai bine prăpastia dintre cele ce li se inoculaseră atîta amar de vreme în minţi şi realitatea crudă. După aşa o ruptură şi o deziluzie, era firesc ca sentimentele să se inverseze. Pe măsură ce miturile construite în comunism cădeau, oamenii începeau să creadă tot mai mult că fac parte dintr-un popor nenorocit. Mai vechea tendinţă spre lamentare a prins vînt în pupă şi s-a transformat într-un adevărat curent la modă. Conştiinţa colectivă s-a impregnat de ideea sărăciei perpetue, a corupţiei guvernanţilor, a nedreptăţilor faţă de oamenii de rînd şi aşa mai departe. Intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană au părut să mai încetinească acest curent, dar el s-a reîntărit curînd după atingerea acestor obiective. Aşa se face că nu mai trece zi de la Dumnezeu să nu auzim la radio sau la televizor că „sîntem ultimii din Uniunea Europeană“. Din buricul pămîntului am devenit pacostea Europei. Sigur că am stat şi stăm prost şi foarte prost în multe domenii. E o realitate neplăcută. Dar e asta suficient pentru a crede că am fi altfel decît alţii, că România e altfel decît alte ţări, într-o măsură mai mare decît cea în care orice stat sau orice individ e altfel decît restul? Nu am nici pregătirea şi nici datele necesare pentru a răspunde exact unei asemenea întrebări. Încerc doar să creionez unele îndoieli bazate pe simple impresii asupra situaţiei la zi.

DE ACELASI AUTOR Bilbao şi alte neplăceri Strada mare şi fundăturile La Frumuşani - contactul dintre două lumi Dezvoltatorii De curînd, am văzut protestele violente din Bulgaria, soldate cu numeroşi răniţi, iar în ima