Fiecare unitate de învăţământ din Târgovişte va avea un agent de pază de la jumătatea lunii martie, după ce săptămâna trecută un elev de 15 ani a fost înjunghiat mortal în apropierea Liceului Economic din Târgovişte, efortul financiar al Consiliului Local pentru acest serviciu fiind de 400.000 lei.
Potrivit primarului municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, măsurile de siguranţă în şcoli se impuneau după ce săptămâna trecută un elev de 15 ani a fost înjunghiat mortal în apropierea Liceului Economic din Târgovişte, toate cele 24 de şcoli şi licee din municipiu urmând să fie păzite de către agenţii unei societăţi de pază aflată în subordinea Consiliului Local, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Chiar dacă ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută nu a avut loc în incinta unei unităţi şcolare, siguranţa elevilor, a profesorilor şi a părinţilor trebuie să crească. Târgovişte nu este un oraş de criminali, nu este un oraş în care să se întâmple astfel de lucruri. A fost o întâmplare nefericită, a fost o excepţie care sper să rămână ultima. Prima măsură clară, certă, pe care o luăm este ca pe perioada orelor de curs în toate unităţile de învăţământ din Târgovişte să existe un grad sporit de siguranţă şi de securitate", a declarat primarul Gabriel Boriga.
Agenţi de pază din 15 martie
Acesta a spus că decizia va fi luată într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, de săptămâna viitoare, când edilul va propune consilierilor ca din 15 martie fiecare unitate de învăţământ să aibă un agent de pază de la Municipal Security, firmă plătită din banii contribuabililor.
"Sunt convins că această măsură va da roade. Atâta timp cât un agent al Municipal Security va fi timp de opt ore, în fiecare zi în care se învaţă, pe holurile, în spaţiile interioare din toate şcolile, sunt absolut convins că se va tinde către zero nu neapărat conflictele majore, dar ş