Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac, în urma activităţilor specifice, l-au identificat şi reţinut pe Mădălin V., de 30 de ani, din localitatea Ovidiu, suspectat de săvârşirea infracţiunii de viol, faptă comisă la data de 23 februarie. Reamintim că, la data de 24 februarie, ora 08.00, poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Mihai Viteazu cu privire la faptul că în ziua de 23.02.2013 fiica sa minoră, în vârstă de 14 ani, a fost victima unei infracţiuni de viol.
Cercetările au fost demarate cu operativitate, stabilindu-se că minora a mers la plimbare cu 3 persoane necunoscute (2 băieţi şi o fată) cu un autoturism, iar la un moment dat au ajuns în extravilanul oraşului Năvodari, unde, potrivit victimei, unul dintre băieţi ar fi întreţinut un raport sexual cu aceasta împotriva voinţei ei.
Având în vedere aspectele sesizate, minora a fost condusă la sediul Serviciului de Medicina Legală Constanţa în vederea examinării medicale, unde s-a stabilit că prezintă urme specifice agresiunii sexuale.
Ieri, Tribunalul Constanţa a decis arestarea bărbatului pentru 29 de zile. Decizia nu este definitivă.
Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac, în urma activităţilor specifice, l-au identificat şi reţinut pe Mădălin V., de 30 de ani, din localitatea Ovidiu, suspectat de săvârşirea infracţiunii de viol, faptă comisă la data de 23 februarie. Reamintim că, la data de 24 februarie, ora 08.00, poliţiştii Secţiei 5 Rurale Cogealac au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Mihai Viteazu cu privire la faptul că în ziua de 23.02.2013 fiica sa minoră, în vârstă de 14 ani, a fost victima unei infracţiuni de viol.
Cercetările au fost demarate cu operativitate, stabilindu-se că minora a mers la plimbare cu 3 persoane necunoscute (2 băieţi şi o fată) cu un autoturism, iar la un moment dat au ajuns în extravilanul oraş