Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorii Boeriu şi Bodea trag de mânecă Guvernul: "Să înveţe să comunice cu noi, că noi i-am numit!"

Publicat in Bihoreanul, joi 28 februarie 2013 ·

Senatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea îşi critică propriii colegi de partid din Guvern, pe motivul că secretizează informaţiile legate de proiectul de regionalizare a României. "Noi am numit Guvernul Ponta, noi va trebui să votăm regionalizarea, deci nu este normal ca despre acest proiect să aflăm detalii doar de la televizor şi din presă", a declarat Cristian Bodea în conferinţa de presă organizată joi.

"Regionalizarea României este o schimbare majoră (...). Tocmai de aceea, noi, parlamentarii care va trebui să o votăm, trebuie să cunoaştem detalii vizavi de ceea ce gândeşte Guvernul în această privinţă. Iar asta înseamnă că Guvernul ar trebui să comunice cu noi, să ne ceară părerea. Însă, din păcate, asta nu se întâmplă", a spus senatorul Valeriu Boeriu, menţionând că, deşi e o critică adusă colegilor de partid din Guvern, mai bine să vină din partea reprezentanţilor alianţei, decât din Opoziţie. Astfel, cei doi parlamentari au adresat o interpelare ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, care va trebui să spună în scris ce planuri are pentru regionalizarea ţării.

"Prin faptul că nu comunică nici măcar cu noi, parlamentarii care i-au numit, Guvernul Ponta repetă aceeaşi greşeală a celor de dinaintea lor. Adică lucrează dictatorial, fără să dea socoteală nimănui, pierzând astfel contactul cu electoratul", a declarat senatorul Cristian Bodea. Acesta a adăugat că e nevoie să dea din umeri când e întrebat de cetăţeni ce e cu regionalizarea, pentru că şi parlamentarii află noutăţile din ştiri. "De aceea îi cerem ministrului Liviu Dragnea să vină şi să ne explice clar ce planuri are. Nu o să aşteptăm noi până catadicseşte Dragnea să se pogoare printre noi cândva... Noi am numit Guvernul, nu ei pe noi", a mai spus liberalul.

Cei doi parlamentari sunt de părere că, prin modul defectuos în care gestionea

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 51 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 30 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 23 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°