Trei elevi ai liceului romaşcan au ajuns la spital după ce, în pauză, un coleg le-a pulverizat în ochi spray lacrimogen. Incidentul a fost provocat de un băiat din clasa a IX-a, care nu a vrut decât “să se dea mare” cu noua sa achiziţie, fără să realizeze ce iureş va stârni în jurul său. “Am chemat imediat salvarea pentru cele trei victime- două fete şi un băiat- care întâmplător se aflau pe hol la momentul respectiv şi au fost agresate cu spray-ului lacrimogen, iar elevul care se face vinovat de producerea incidentului a fost trimis la psihologul şcolii, cazul urmând să fie discutat în consiliul clasei, pentru luarea măsurilor care se impun”, ne-a declarat directorul Mihaela Tanovici de la Colegiul “Roman Vodă”. Elevii care au ajuns la spital au fost examinaţi şi, cum era de aşteptat, au fost diagnosticaţi cu uşoară iritaţie a globilor oculari, aşa încât au fost lăsaţi să plece acasă. Pentru A.V., băiatul de 15 ani care a generat toată tevatura, i-a spus dirigintei că avea asupra sa un spray lacrimogen pentru a se apăra în afara şcolii, motivând că, fiind un copil plăpând, mai pirpiriu, este deseori ţinta şicanelor băieţilor mai mari. Dirigintele i-a chemat părinţii la şcoală, pentru a-i pune în temă cu isprava copilului, iar părinţii victimelor au fost, şi ei, înştiinţaţi.
“Accesul în colegiu cu obiecte periculoase este strict interzis, pentru că aici există o pază, avem cartele de acces şi nici măcar părinţii nu au voie în incintă fără ecuson special eliberat de personalul delegat de conducerea unităţii, conform regulamentului de ordine interioară actualizat pentru anul 2013”, a mai spus directoarea unităţii, subliniind că, din păcate, un astfel de caz este o pată nemeritată pe “obrazul” colegiului. Trei elevi ai liceului romaşcan au ajuns la spital după ce, în pauză, un coleg le-a pulverizat în ochi spray lacrimogen. Incidentul a fost provocat de un băiat d