Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul... hârtoapelor

Publicat in GAZETA de SUD, joi 28 februarie 2013 ·

Zona din Craiova cunoscută ca Valea Gangului ar putea fi numită, pe bună dreptate, şi Valea Plângerii. Aici, pe strada Deceneu, care este paralelă cu bulevardul Decebal, când plouă sau ninge pătrunzi anevoie. Gropile din asfalt, atât cât mai există, sunt de ordinul sutelor. Practic, covorul asfaltic este distrus până la pământ, iar în perioadele ploioase aceste cratere se umplu cu mocirlă. Este greu să străbaţi acest loc şi pe jos, şi cu autoturismul. În spatele blocurilor situate pe bulevardul Decebal, nu se mai ştie care este strada şi care este trotuarul, dacă acesta a existat vreodată aici. Autoturismele merg în zig-zag, numai să nu se afunde în gropile de zeci de centimetri adâncime. Oare au habar mai-marii urbei că există în Craiova şi astfel de străzi, precum strada Deceneu? Cu siguranţă nu, din moment ce din partea autorităţilor răspunsul este doar tăcere.

Măcar un trotuar

Craiovenii care merg la cimitirul Nord (cimitir administrat de RAADPFL Craiova) străbat peste un kilometru când pe stradă, când prin hârtoapele de la marginea drumului, fiindcă Aleea 2 Şimnic, cea care face legătura între bulevardul Decebal şi şoseaua de centură, nu are un trotuar. Este ca un drum de ţară fără un spaţiu destinat pietonilor, doar podul care trece peste calea ferată a fost prevăzut cu astfel de spaţii de o parte şi de alta a drumului. „Din decembrie 2008 parcurg mereu acest drum către cimitirul Nord din Craiova. Vă rog din suflet, poate faceţi un apel către serviciile abilitate care pot să rezolve executarea unui trotuar pe marginea străzii pe porţiunea între Peco Consul şi podul de trecere peste calea ferată, deoarece pe pod există amenajat spaţiu pentru pietoni...

Sâmbăta şi duminica sunt foarte multe persoane în vârstă şi chiar şi cu probleme de sănătate care merg pe jos la cimitir şi e groaznic cum se deplasează pe această porţiune de drum.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 31 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 14 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 24 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Mesaj RO-Alert în judeţul Sibiu, după semnalarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona unui obiectiv turistic

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Sibiu au emis, joi, un mesaj de avertizare, după semnalarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona Porumbacu de Sus, în zona turistică cunoscută sub denumirea de Castelul de Lut. ISU Sibiu anunţă, joi, că pe numărul unic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°