Cât de pregătiţi sunteţi să faceţi faţă unei crize? „Criza“ vecinului căruia i-aţi zgâriât maşina încercând eroic să parcaţi într-un loc devenit brusc prea strâmt; „criza“ vânzătoarei căreia i-aţi înterupt o convorbire telefonică ce a luat amploarea unei „cozi umane” mai puţin tolerante, sau poate „criza” funcţionarului de la bancă în momentul cheie al reeşalonării ratelor împrumutului făcut într-o perioadă de criză.

Dacă credeţi că acestea sunt situaţii dificile cărora cu greu le faceţi faţă, poate ar trebui să ştiţi ce înseamnă şi ce repercusiuni are o adevarată criză. Dacă în situaţiile (uşor hilare) amintite nu este necesară intervenţia unui profesionist din sănătatea mintală (poate doar a asiguratorului, a şefului de raion sau a directorului), în adevăratele crize existenţa unui suport adecvat este crucială.

Conceptul de „criză” are rădăcini în limba greacă, fiind folosit pentru prima dată de Hippocrate şi având semnificaţia unui stadiu evolutiv decisiv al unei boli, stadiu în care nu se poate estima modelul evoluţiei ulterioare. Ȋn accepţiunea generală, acest termen sugerează o situaţie excepţională, cu mare impact asupra persoanei/persoanelor implicate. Criza este o situaţie extremă, intolerabilă, care depăşeşte resursele adaptative ale persoanei. De aceea este considerată ca fiind un moment de schimbare, răscruce sau ruptură. Decurge de aici necesitatea imperioasă a unei intervenţii terapeutice în care atât clientul cât şi terapeutul sunt supuşi presiunii temporale.

Criza poate apărea la nivel personal, individual, sau chiar la nivelul societăţii în ansamblu. Pot fi afectate simultan mai multe paliere sau subsisteme ale societăţii: politic, social, economic, ştiinţific, militar etc. De-a lungul istoriei sale, omenirea a parcurs numerose situaţii de criză; cel puţin în ultimii 2 ani, media abundă de astfel de ştiri şi cu toţii r