Lucrarea istoricului Lucian Boia, citită furibund în întreaga ţară, pare a fi o carte scrisă la vremuri de cumpănă, din amarul sufletului. O carte scrisă din tristeţea unei constatări dureroase: românii nu au reuşit până în secolul XXI să-şi depăşească slăbiciunile evidente şi să ajungă din urmă Europa. Într-un fel, autorul continuă o tradiţie de revoltă autohtonă începută de Emil Cioran prin „Schimbarea la faţă a României”. Doar că, în ciuda lepădării totale de un trecut considerat nefericit şi umilitor, nu mai are acel final optimist şi acea proiecţie spre un viitor al resurecţiei ci îngroapă orizonturile ce vor veni într-un pesimism sumbru. Din amărăciune probabil, alături de o radiografie raţională şi profundă apar şi multe exagerări, concluzii nerealiste şi chiar verdicte prezentate intenţionat drept ipoteze şocante.
După o lectură atentă considerăm că întâlnim cheia lucrării chiar în primele propoziţii ale textului: „Ţările şi naţiunile sunt diferite. Asemănătoare şi diferite.” Plecând de la acest mare adevăr, domnul Boia a ales să scrie despre diferenţe. La fel de bine, cineva ar putea scrie cu argumente sensibil egale despre asemănări – „De ce este România asemănătoare?”. De fapt, orice naţiune duce cu sine unicitatea, originalitatea, preluările culturale, asemănările şi diferenţele. În nici un caz vreuna nu e de-a dreptul şocantă pentru celelalte. Cel puţin în Europa.
Formula aleasă de Boia e în mod sigur una care cutremură indiferenţa la lectură. Dar, ca şi în cazul emisiunilor tv de tipul „senzaţional”, ea se preteayă la o deconstrucţie facilă. Care este, în mare, reţeta de succes a lui Boia? Îmbinarea unei bune analize cu ipoteze şocante, cu frazele tari, deliberat exagerate. Aducerea în prim plan a detaliilor deja ştiute de specialişti dar neştiute de publicul larg, formularea unor concluzii catastrofice pe marginea unor caracteristici de-
