Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful interimar al DNA, Laura Oprean, ia în calcul participarea la selecţia pentru şefia instituţiei

Publicat in Romania TV, joi 28 februarie 2013 ·

Şeful interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Oprean, a declarat, joi, că va analiza dacă va participa la selecţia organizată de Ministerului Justiţiei pentru şefia DNA în momentul în care se va declanşa această procedură.

"Voi aprecia la acel moment, voi analiza", a afirmat Oprean, la bilanţul activităţii DNA pe 2012, potrivit agerpres.ro.

Ea a subliniat că deocamdată MJ nu a comunicat în ce procedură se va desfăşura selecţia. "Am să mă gândesc la momentul la care voi şti exact care este procedura. Deocamdată, MJ nu a comunicat în ce procedură se va desfăşura acest examen ", a susţinut şeful DNA.

Săptămâna trecută, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, le-a transmis procurorilor şefi din Ministerul Public invitaţia de a-i comunica până la data de 25 februarie, ora 10,00, numele a unu-trei procurori care ar putea candida, în opinia acestora, pentru ocuparea uneia dintre funcţiile de conducere de la DNA, DIICOT şi PÎCCJ.

Potrivit unui comunicat al MJ din 20 februarie, invitaţia a fost adresată prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorilor-şefi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, procurorilor-şefi ai serviciilor teritoriale ale DNA şi DIICOT.

Sursa citată a subliniat că, potrivit angajamentelor asumate de Guvernul României în cadrul MCV, MJ va declanşa în perioada următoare o nouă procedură de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Totodată, MJ a susţinut că este necesară începerea procedurii pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţi

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezolvare subiecte la istorie, BAC 2025. Explicațiile unui profesor, în scurt timp pe Hotnews

HotNews acum 18 minute
Absolvenții de liceu de la uman au susținut astăzi proba de BAC la istorie, proba obligatorie a profilului. La ora 15.00, baremul de corectare va fi publicat pe Edu.ro. Până atunci, însă, în scurt timp, un profesor va explica cum trebuia să fie rezo

Doi cetățeni români, printre persoanele rănite în atacul armat din Graz, anunță MAE / 11 oameni au murit în masacrul comis în școala austriacă

HotNews acum 3 ore
Familiile celor doi români au fost informate cu privire la starea acestora, a transmis miercuri Ministerul Afacerilor Externe care a anunțat că rămâne în contact cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat citat de News.ro. Doi cetăţeni români s

Elon Musk spune că REGRETĂ unele mesaje pe care le-a postat în mediul online despre Donald Trump. „Am mers prea departe”

Gandul acum 38 minute
Magnatul de origine sud-africană Elon Musk a declarat că „regretă” unele dintre postările sale despre președintele Statelor Unite, Donald Trump, spunând că acestea „au mers prea departe”. Musk a postat o serie de tweet-uri pe X săptămâna trecută, ca

Grindeanu, despre Ion Iliescu: Îi dorim multă sănătate

Mediafax acum o ora
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu i-a transmis miercuri multă sănătate fostului președinte al României Ion Iliescu, internat la spitalul SRI. Sorin Grindeanu a spus miercuri că nu are informații în plus despre starea de sănătate a fostul

Elena Udrea cere eliberarea condiționată din penitenciar. Proces deschis la Judecătoria Ploiești

Ziua Constanta acum 2 ore
Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Elena Udrea, fostul ministru al Tursimului, cere la Judecătoria Ploiești liberarea condiționată din penitenciar. Dosarul cu nr. 12784/28

Oficial! Unde vor putea fi urmărite meciurile din Premier League în România

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Este oficial: începând cu sezonul 2025/2026, Premier League va fi transmis în România exclusiv pe VOYO, platforma de streaming a grupului PRO.

Sorin Grindeanu spune că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creşterea TVA. „Am putea să aplicăm de la 1 ianuarie”

Adevarul acum 23 minute
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a declarat miercuri, 11 iunie, că dacă ar fi implementat impozitul progresiv nu ar mai fi nevoie de creșterea TVA.

ANRE lansează o campanie naţională de informare pentru consumatorii de energie electrică, în contextul încetării schemei de plafonare a preţurilor, de la 1 iulie. În spoturi apar actorii Andreas Petrescu si Aylin Cadîr - VIDEO

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunţă lansarea unei campanii naţionale de informare publică, destinată consumatorilor de energie electrică, în contextul în care, la data de 1 iulie 2025, va înceta schema de plafona

Război în Ucraina, ziua 1.503. Nicușor Dan participă la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est de la Odesa

Press Alert acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, va participa miercuri, la Odesa, la cel de al patrulea Summit Ucraina – Europa de Sud-Est, găzduit de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. „În cadrul reuniunii, Președintele Nicușor Dan va întări angaj

Subiectele la Matematică la BAC 2025 vor fi publicate în curând pe HotNews

HotNews acum 2 ore
Examenul de BAC 2025 continuă miercuri, 11 iunie, cu proba obligatorie a profilului, susținută de absolvenții claselor a XII-a. Elevii de la profil real și tehnologic susțin proba la Matematică, în timp ce elevii de la profil uman și vocațional au p

Vremea

București
acum

27°
mie.

17°/28°
joi

16°/26°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/23°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/26°
joi

12°/21°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

25°
mie.

17°/25°
joi

18°/23°
vin.

17°/24°
sâm.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

11°/21°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

26°
mie.

14°/28°
joi

12°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/26°