Un oraş ale cărui muzee se închid unul după altul – sau doarme, sau e bolnav... şi este oraşul nostru. De ani de zile am văzut cum dispar muzeele din Bucureşti. De fiecare dată, am crezut că este o situaţie provizorie, dar timpul trecea fără nici o ameliorare; sau, dacă totuşi muzeul s-a redeschis după o vreme – în care era de presupus că au avut loc reparaţii –, se închidea la loc, ca şi cum o lampă ar mai pîlpîi puţin înainte de a se stinge.
DE ACELASI AUTOR O invitaţie la apărarea oraşului Din reviste vechi O colecţie şi multe altele Arhitectul Călinescu Am scris chiar aici despre desfiinţarea ori „mutarea“ unora, pentru a se da o altă utilizare clădirii (ce sens mai are, dacă e o casă memorială, mai ales cînd acest caracter a fost stabilit prin donaţia fondatoare?). A fost cazul muzeelor care păstrau amintirea unor savanţi ca Gh. Marinescu sau Henri Coandă (Babeş încă rezistă). Casa lui G. Călinescu, închisă de mult, n-are, mi se spune, nici o şansă de a mai primi vizitatori. Cu mulţi ani în urmă, a fost închisă casa pictorului Tăttărescu, ba i s-a dat jos chiar placa indicînd istoria ei (pentru a face totuşi cunoscut conţinutul fostului muzeu, a apărut un album de artă, de foarte bună calitate). E un mister ce se întîmplă cu casa colecţionarului G.D. Severeanu: lăsată de izbelişte cu anii, pe cînd ploaia care se scurgea dintr-un burlan ruginit şi rupt brăzda adînc faţada, a fost, în sfîrşit, restaurată – dar, foarte repede după aceea, închisă iarăşi, cu paznic la poartă. Cîte una dintre aceste case – nu spun care! – e deschisă numai pe jumătate, adică ghidul (muzeograf) vine doar la sfîrşitul dimineţii. Economie de case memoriale s-a făcut cînd au fost adunate cu ghiotura, cu anasîna, la Muzeul Colecţiilor din Calea Victoriei. Mai ţineţi minte? Oprescu, Iser (Weinberg), cele două colecţii Avakian, Slătineanu şi Zambaccian. Singură, ultima s-a întors
