Iarna se încăpăţânează să mai rămână pe pârtiile din Alba unde şi în acest week-end se mai poate schia, încă în condiţii bune. Reprezentanţii Serviciului de Turism Alba ne-au comunicat astfel şi în această săptămâna starea pârtiilor de la Domeniul Schiabil Şureanu şi cele de la Arieşeni
Domeniul Schiabil Şureanu
Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h.
Starea drumului: în această perioadă de încălzire accentuată, porțiunea de drum care oricum punea probleme de accesibilitate șoferilor (cea dintre barajul Oașa și pârtii), pe o lungime de 18 km, a devenit acum greu accesibilă. Au apărut șanțuri pronunțate și porțiuni cu noroi și zăpadă topită, care îngreunează urcarea. Drumul prezintă de asemenea segmente înguste, în care se pot crea ambuteiaje dacă nu conduceți preventiv. Din toate aceste motive, este absolut necesar să vă dotați cu lanțuri pentru roți, pentru care vă recomandăm să faceți o probă de montare acasă.
Pârtii și strat de zăpadă: din cele 9 pârtii, este posibil ca în continuare doar 6 să fie funcționale (A_1, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4). Celelalte 3 (A_2, S_1, S_2) vor fi, probabil, nefuncționale, fie pentru că nu au zăpadă bătută cu ratracul, fie pentru că teleschiul care le deservește este oprit. Stratul de zăpadă măsoară, acum, aproximativ 50 cm grosime. Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Șureanu sunt șanse de ninsoare sâmbătă. În restul zilelor vremea va fi deosebit de frumoasă, cu cer senin, ideală pentru schi. De asemenea, temperaturile se vor încadra între -7 și 2 grade Celsius. Vântul va sufla cu putere la peste 1.800 m altitudine. Nu se anunță probleme de vizibilitate pe pârtii.
Instalați