Revăzînd un film documentar, realizat de francezi, despre România anilor ’80 ai secolului trecut, primul lucru care mi-a atras atenţia a fost cenuşiul în care se îneca de-a dreptul lumea comunistă: ziduri gri, murdare, haine în culori ponosite, chipuri adumbrite, televiziune în alb-negru, veselii oropsite, tineri străvezii şi maturi istoviţi, tăceri deznădăjduite, iz de mucegai omniprezent.
Un film documentar despre România zilelor noastre ar scoate la iveală, probabil, cu totul alte culori şi sunete: reclame stridente, muzici violente, restaurante înecate în fum şi mirosuri aţîţătoare, claxoane criminale, strigăte de coşmar, înjurături sîngeros suprarealiste, străzi şi monumente sufocate de kitsch, indiferenţă, agresivitate.
DE ACELASI AUTOR Organizaţii noi, ambalaj de lemn Evaluări "de amorul artei" Portretul unui adolescent altfel În căutarea întîlnirilor pierdute În acord cu imaginile descrise mai sus mi se par ţinutele adolescenţilor şi chipul lor răvăşit nu atît de acnee, cît de neorînduiala lumii în care trăiesc. Întîlnirea cu ei, în autobuze sau metrouri, în baruri sau parcuri, îmi lasă mereu un gust amar şi o îngrijorare aproape părintească. Pe scurt, se îmbracă prost şi vorbesc urît. (Nu toţi. Majoritatea.) Pe lung, ţinutele lor imită modele hibride, vedete autohtone sau de aiurea, celebre mai mult pentru excentricităţile lor, decît pentru vreo performanţă cît de cît meritorie. Încearcă, nechibzuit şi neînvăţaţi, să adopte posturi culese din reviste sau emisiuni îndoielnice, se iau la trîntă cu bunul-gust şi-l ameţesc cu gablonţuri amuţitoare, coafuri atroce, bluze inadmisibile, pantofi nesiguri şi caraghioşi, blugi care ar avea nevoie de cel puţin trei ture la maşina de spălat şi de mici cusături în zone esenţiale, farduri care le urîţesc obrazul şi privirea. Vorbesc abominabil: şcoala, tema pentru acasă, profesorul, iubita sau iubitul, pr
