Administratorul firmei de construcţii trebuie să cureţe urgent zona, azi fiind invitat la Garda de Mediu Braşov
Firma Stabilo Construct Braşov, găsită vinovată pentru groapa de gunoi din faţa blocului de pe Bulevardul Gării nr. 34, riscă amenzi între 20.000 şi 40.000 de lei. Mircea Paraschiv (foto), comisarul şef al Gărzii de Mediu Braşov, ne-a declarat, ieri, că în urma sesizării din ziarul nostru, angajaţii instituţiei au identificat „producătorul acţiunii de depozitare ilegală a deşeurilor”, doar că managerii companiei nu au fost de găsit. „I-am invitat mâine (n. red – azi) la sediul nostru, urmând a lua toate măsurile necesare. Evident, aceştia trebuie să cureţe imediat zona”, a explicat sursa citată.
Blocul se află în plin proces de mansardare, beneficiar fiind nu asociaţia de proprietari ci o persoană fizică, iar muncitorii care efectuează lucrările aruncă molozul în faţa blocului. Potrivit vecinilor, la parterul blocului locuieşte o bătrână bolnavă, iar aceasta nu se poate deplasa pentru a sesiza autorităţile cu privire la ceea ce fac.
„Ei trebuie să aibă un contract cu o firmă de salubritate, să aibă un container în care să depoziteze aceste deşeuri, nu să le lase la voia întâmplării”, spun reprezentanţii autorităţilor locale. Administratorul firmei de construcţii trebuie să cureţe urgent zona, azi fiind invitat la Garda de Mediu Braşov
Firma Stabilo Construct Braşov, găsită vinovată pentru groapa de gunoi din faţa blocului de pe Bulevardul Gării nr. 34, riscă amenzi între 20.000 şi 40.000 de lei. Mircea Paraschiv (foto), comisarul şef al Gărzii de Mediu Braşov, ne-a declarat, ieri, că în urma sesizării din ziarul nostru, angajaţii instituţiei au identificat „producătorul acţiunii de depozitare ilegală a deşeurilor”, doar că managerii companiei nu au fost de găsit. „I-am invitat mâine (n. red – azi) la sediul nostru, u